23. 10. 2013
Ieri, la Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc o întrunire de lucru cu Harald Ciarlo şeful Misiunii NORLAM, Bjorn Lasern, expert al Misiunii NORLAM, şi Daniel Linhardt, Director regional ABA ROLI. Cu sprijinul acestor două organizaţii donatoare, la 10 şi 11 septembrie, INJ a desfăşurat cursul de formare formatori în domeniul Convenţiei europene şi jurisprudenţei CtEDO cu tema „Jurisprudenţa CtEDO pe anumite aspecte ale art. 6 şi 8 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului”. Reieşind din necesităţile de instruire identificate la acel seminar, NORLAM şi ABA ROLI au propus tematica unui nou seminar de formare formatori, programat pentru 29 noiembrie curent – „Principiul contradictorialităţii, nemijlocirii şi egalităţii armelor. Administrarea probelor. Principiul NON BIS IN IDEM”.
Totuşi, nu programarea respectivului seminar a fost miezul convorbirilor. Dna Anastasia Pascari, Directorul executiv al INJ, a trecut discuţiile pe făgaşul unui subiect mult mai important. Implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei intră într-o nouă fază şi acum e necesar ca toate seminarele de instruire a specialiştilor din domeniul justiţiei să fie coordonate astfel ca ele să nu se dubleze, să nu se întâmple instruiri cu aceeaşi tematică organizate în paralel de către diferite instituţii. În plus, la formarea formatorilor e necesar acum să se pună accentul anume pe metodologiile de instruire, pregătirea curricumurilor etc.
„În toamna curentă am avut un seminar de formare formatori cu experţi din România, după care formatorii noştri au început să practice metodologii noi de predare. Un alt seminar asemănător va avea loc la început de decembrie. La iarnă o să apară şi „Manualul formatorului”, în care o atenţie deosebită se acordă metodologiei predării. Institutul Naţional al Justiţiei îşi reorganizează principiile şi metodologiile de instruire. Credem că lucrul acesta o să devină subiect de discuţie la o şedinţă specială a Consiliului Coordonator al Donatorilor”, a spus Dna Anastasia Pascari.
La întrunire au mai participat Mariana Pitic, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, Eugenia Chistruga, şefa Secţiei formare formatori şi relaţii internaţionale, şi Gheorghe Budeanu, şeful Secţiei abilităţi non-juridice, relaţii publice şi editări.