Felicitări

22. 12. 2014
Mult stimate Domnule Preşedinte Nicolae TIMOFTI!

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 În numele colectivului Institutului Naţional al Justiţiei, 
am deosebita plăcere să Vă adresez felicitări şi sincere urări de bine
cu ocazia zilei Dumneavoastră de naştere.
 
Ne exprimăm distinsele noastre consideraţiuni faţă de 
eforturile pe care le depuneţi, ca şef al statului, 
pentru crearea unui consesns politic în societate cu scopul de a 
susţine integrarea europenă a Republicii Moldova.
Pe parcursul a 35 de ani în slujba legii, 
aţi dat dovadă de principialitate, onestitate, exigenţă şi imparţialitate, 
participând totodată şi la elaborarea proiectelor de lege care au stat
 la baza noului sistem judecătoresc. Preţuim mult interesul pe care 
îl manifestaţi astăzi la promovarea reformei 
în sistemul justiţiei 
şi pentru instaurarea unui stat de drept.
Asigurându-Vă de aprecierea Institutului Naţional al Justiţiei, 
Vă dorim putere de muncă şi noi realizări, 
iar ceea ce faceţi să fie susţinut şi estimat la justa valoare 
de către întreaga societate.
 
La Mulţi Ani!          
                                                                                                 
 
Mariana PITIC,
         Director executiv interimar
al Institutului Naţional al Justiţiei