21. 10. 2013
Vineri, 18 octombrie, la Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc o festivitate consacrată Zilei profesionale a juristului, sărbătorită a doua zi, pe 19 octombrie, în cadrul căreia un loc aparte l-a avut lansarea cărţii „Portrete pe muchie de secol”, semnată de ziaristul Gheorghe Budeanu, şeful Secţiei abilităţi non-juridice, relaţii publice şi editări a INJ.
La eveniment au participat audienţi de la instruirea iniţială – candidaţi la funcţia de judecător sau de procuror –, care au susţinut admiterea în anul curent, formatori şi colectivul Institutului Naţional al Justiţiei. Ca invitaţi de onoare, în faţa celor adunaţi au evoluat interpretul şi compozitorul Igor Grosu şi academicianul Petru Soltan, ultimul fiind prezent şi în unul din cele 15 „portrete” incluse în cartea apărută recent.
Pe marginea cărţii s-au expus Anastasia Pascari, Director executiv al Institutului Naţional al Justiţiei, ex-judecător la Curtea Supremă de Justiţie, academicianul Petru Soltan, Raisa Botezatu, formator INJ, ex-judecător la Curtea Supremă de Justiţie, Ion Chirtoacă, audient la studii pentru funcţia de judecător, şi Cristina Prisăcaru, audient la studii pentru funcţia de judecător.
În cadrul festivităţii, interpretul Igor Grosu a prezentat un recital de cântece pe versuri de Grigore Vieru, Iulian Filip şi Vasile Toma. Dumnealui a susţinut ideea lansată de unul dintre vorbitori – crearea Imnului Institutului Naţional al Justiţiei.
Toţi participanţii au primit în dar câte un exemplar de „Portrete pe muchie de secol”, apreciată la Salonul internaţional de carte din anul curent cu Premiul pentru publicistică. Despre autor, scriitorul Mihail Ion Cibotaru menţionează pe ultima copertă a cărţii: „ A fost o idee bună a lui de a readuce în memoria noastră nume de personalităţi care au trudit la dezvelirea comorilor spirituale din stânga Prutului.
Important e că Gheorghe Budeanu a reuşit să adune mărturisirile unor interpreţi şi scriitori care au plecat deja dintre noi – Nicolai Costenco, Ion Bolduma, Maria Drăgan, Angela Păduraru, Tamara Ciobanu… Ceea ce au reuşit să spună aceştia la sfârşitul vieţii lor e necesar pentru noi, dar şi pentru acei care vor veni după noi.
Gheorghe Budeanu, împreună cu interlocutorii săi, varsă lumină asupra vieţii spirituale din Basarabia de după război. Ne arată cum şi cu câte jertfe au fost salvate literatura şi cultura noastră în condiţiile unui regim totalitar-comunist".