În perioada 22-26 septembrie, la Bucureşti s-a desfăşurat ce de-a 3-a ediţie a prestigiosului Concurs Internaţional al Şcolilor de Magistratură din Europa THEMIS.
Echipa Institutului Naţional al Justiţiei, coordonată de Cristina Malai, consilier juridic superior în cadrul Programului Preliminar de Ţară al „Fondului Provocările Mileniului” pentru Buna Guvernare, formator INJ, s-a plasat pe locul 2, secţiunea Etică şi deontologie juridică.
Concursul a avut loc sub egida Reţelei de la Lisabona din cadrul Consiliului Europei şi a Reţelei Europene de Formare Judiciară (REFJ/EJTN), fiind organizat de Institutul Naţional al Magistraturii din România, în parteneriat cu Centro de Estudos Judiciaros din Portugalia. Obiectivul lui a fost aprecierea cunoştinţelor viitorilor judecători şi procurori din ţările europene şi stabilirea unei cooperări directe şi eficiente între aceştia.
La competiţie au participat 17 echipe din 15 state: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Macedonia, Muntenegru, Portugalia, Republica Moldova, România, Slovenia, Spania, Ungaria. Ţara noastră a fost reprezentată de Snejana CAZACU, Alexandru SPOIALĂ şi Gheorghe MÎŢU, audienţi ai INJ.
Concursul a fost structurat în 4 secţiuni tematice: Etică şi deontologie judiciară, Interpretarea şi aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, Cooperare judiciară internaţională în materie civilă, Cooperare judiciară internaţională în materie penală. În scopul calificării pentru a participa la concurs, echipa INJ a prezentat, în luna august, o lucrare scrisă la tema „Etica judiciară - evoluții, provocări și soluții: experiența Moldovei în implementarea strandardelor etice pentru judecători”. La Bucureşti, echipa a prezentat în limba engleză, timp de 30 de minute, informaţii despre cadrul legislativ şi normativ care reglementează conduita judecătorilor, accentuînd, în special, importanţa noului Cod de Etică al Judecătorului, adoptat de către Consiliul Superior al Magistraturii în 2007, şi eforturile depuse de către CSM şi INJ pentru familiarizarea judecătorilor cu noile standarde deontologice. În final, membrii echipei au elucidat şi cîteva teme actuale în ceea ce priveşte deontologia judiciară, şi anume: garanţiile instituţionale de asigurare a independenţei judecătorilor, responsabilitatea judecătorilor versus independenţa judecătorilor, măsuri de îmbunătăţire a percepţiei publice despre judecători şi aplicarea eficientă a mecanismelor disciplinare contra judecătorilor. Juriul a manifestat un interes sporit faţă de prezentarea dată, fapt exprimat prin multitudinea de întrebări adresate membrilor echipei noastre.
Participarea echipei din Republica Moldova constituită din audienţi ai INJ la acest concurs a oferit posibilitatea acumulării unei experienţe foarte utile în vederea cooperării directe şi eficiente cu omologii lor din Europa şi în scopul unei pregătiri şi mai bune de viitoarele competiţii de acest gen.
Pentru participarea cu succes la Concursul Internaţional al Şcolilor de Magistratură THEMIS din statele membre ale Consiliului Europei (Reţeaua de la Lisabona) membrilor echipei Snejana CAZACU, Alexandru SPOIALĂ şi Gheorghe MÎŢU, precum şi Cristinei MALAI, coordonator, le-au fost înmînate Menţiuni din partea conducerii INJ.