Dreptul Uniunii Europene, în atenția formatorilor INJ

28. 10. 2024

Formatorii Institutului Național al Justiției au urmat un curs de instruire în domeniul dreptului Uniunii Europene, în perioada 24-25 octombrie 2024. Organizată în parteneriat cu proiectul comun al UE și CoE „Suport pentru reforma justiției în Republica Moldova”, activitatea constituie o etapă esențială în procesul de aliniere a conținutului instruirii judiciare la standardele europene.

„Dimensiunea europeană a formării judiciare nu mai reprezintă doar o componentă adițională, ci devine un element central al pregătirii profesionale în domeniul justiției. În consecință, este necesară introducerea și consolidarea unui modul privind dreptul Uniunii Europene destinat beneficiarilor Institutului Național al Justiției,” a menționat, în deschiderea evenimentului, Directorul interimar al INJ, Adrian Cerbu.

Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, Falk Lange, a declarat următoarele: „Aspirațiile Republicii Moldova sunt foarte clare, dar, în același timp, realizarea lor necesită un proces pe termen lung, cu responsabilități și provocări, care implică toate instituțiile statului, inclusiv prin aplicarea corectă a dreptului Uniunii Europene de către judecători și procurori. În acest context, cursul de formare în domeniul dreptului Uniunii Europene este unul foarte important și oportun pentru Republica Moldova.”

Sesiunile de formare au fost facilitate de Răzvan Horațiu Radu, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției de la București, formator al Institutului Național al Magistraturii din România.

Timp de două zile, participanții și-au aprofundat cunoștințele despre instituțiile și procesul decizional la nivelul UE, statul de drept în spațiul european, mecanismele de cooperare judiciară în materie penală etc. O atenție deosebită a fost acordată organizării și funcționării Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), raporturilor dintre aceasta și instanțele naționale, precum și complementarității dintre CJUE și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.