În contextul vizitei la Chișinău a Grupului ad-hoc de experți ai Consiliului Europei, Directorul Institutului Național al Justiției, Diana Scobioală, a avut marți, 21 ianuarie 2020, o întrevedere cu membrii acestuia. Dialogul a vizat perspectiva avansării de noi propuneri legislative privind reforma justiţiei, precum și implementarea cu succes a acesteia.
Directorul INJ și experții CoE prezenți la întâlnire au avut un schimb de vederi asupra problemelor care persistă în sistemul justiției și asupra importanței identificării acțiunilor care să contribuie la realizarea obiectivelor de reformare în domeniu.
Punctual, Directorul INJ a făcut referire la o serie de modificări efectuate în cadrul procesului de instruire a viitorilor judecători și procurori, precum și în cadrul formării profesionale a judecătorilor și procurorilor aflați în funcții. Totodată, Diana Scobioală a oferit viziunea INJ despre accederea în profesia de judecător sau de procuror, precum și soluționarea problemei privind rata mică de angajare a candidaților la funcția de judecător care au absolvit deja Institutul.
Grupul ad-hoc de experți ai Consiliului Europei, condus de Christos Giakoumopoulos, Directorul General al Directoratului General pentru Drepturile Omului și Statul de Drept, a fost constituit în vederea susținerii eforturilor de consolidare a sectorului justiției din Republica Moldova.