La Institutul Național al Justiției a avut loc, miercuri, 12 martie 2025, întrevederea Directoarei INJ, Ramona Strugariu cu reprezentanții Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE): Vera Strobachova-Budway, șefă a Unității de guvernanță economică, și Erlin Agich de la Biroul Coordonatorului activităților economice și de mediu.
Întâlnirea a marcat inițierea unor discuții privind colaborarea în vederea consolidării capacităților beneficiarilor INJ în combaterea, prevenirea și urmărirea penală a infracțiunilor financiare în era digitală. În particular, au fost abordate aspecte ce țin de organizarea, în perioada 24-25 martie curent, a atelierului-pilot, care să îmbunătățească competențele profesionale ale judecătorilor și procurorilor moldoveni la investigarea și examinarea infracțiunilor comise cu ajutorul monedelor electronice. Atelierul va fi urmat de sesiuni de follow-up desfășurate sub forma unei școli de vară, asigurând astfel continuitatea și aprofundarea cunoștințelor dobândite. Totodată, părțile au convenit asupra extinderii beneficiilor proiectului și către alte grupuri de participanți, inclusiv audienții INJ, recunoscând importanța instruirii timpurii pe acest segment.
Un alt subiect important a vizat posibilitatea organizării unor activități de formare și vizite de studiu, în cadrul unui viitor proiect OSCE dedicat anticorupției, precum și dezvoltarea unui e-curs privind activele virtuale, care să fie integrat pe platforma de instruire la distanță a ILIAS a INJ. Complementar, ca resursă valoroasă pentru studiul individual al beneficiarilor INJ, va fi oferit Ghidul OSCE privind activele virtuale.
La întrevedere au mai participat Ecaterina Popa, șefă a Direcției instruire și cercetare, Olga Marandici, șefă a Secției relații internaționale, și Octavian Bivol, șef al Secției instruire continuă.