21. 10. 2015
Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), desfăşoară, pe 21-23 octombrie, cursul de formare formatori „Soluţia integrată de eLearning, un concept în contextul societăţii informaţionale. Elemente de dezvoltare a unui eCurs”.
Seminarul urmăreşte asigurarea transferului de cunoştinţe privind unele aspecte ale instruirii la distanţă de la experţii PNUD şi INJ – Delia Oprea şi Tatiana Ciaglic, către participanţii cursului, colaboratori şi formatori ai Institutului Naţional al Justiţiei.
La finalul programului de instruire, beneficiarii formării vor obţine competenţe ce ţin de utilizarea procedurii de descriere şi folosire a standardelor şi instrumentelor de evaluare a componentelor unui sistem integrat de eLearning; cunoaşterea structurii şi a etapelor de dezvoltare a unui eCurs; structurarea şi organizarea unui eCurs, utilizând principiile instructional design-ului şi ale structurii oferite de platforma ILIAS.
Menţionăm că trainingul de trei zile se înscrie în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor tehnice ale instituţiilor naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor omului”, implementat de PNUD Moldova şi Institutul Naţional al Justiţiei, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Regatului Danemarcii.
Pentru a vizualiza agenda cursului respectiv, accesaţi aici.