19. 05. 2015
Miercuri, la Institutul Naţional al Justiţiei va avea loc deschiderea oficială a Centrului pentru reformă în sistemul judecătoresc. Evenimentul este organizat de Curtea Supremă de Justiţie în parteneriat cu Consiliul Superior al Magistraturii şi cu sprijinul Proiectului UE „Sporirea eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instanţelor judecătoreşti din Republica Moldova” (ATRECO).
Centrul pentru Reforma în Sistemul Judecătoresc din Republica Moldova înaintează pentru dezbateri publice propuneri privind modificarea unor acte legislative.
Societatea civilă, reprezentată de organizaţii neguvernamentale cu activitate în acest domeniu de specialitate, precum şi cetăţenii sunt invitaţi să-şi exprime punctul de vedere şi să participe la îmbunătăţirea lor în decursul a 30 de zile, începând cu 20 mai 2015.
Prezentăm mai jos agenda evenimentului şi tematica subiectelor care vor fi puse în discuţie.
9.00 Mesaje de deschidere
Importanţa reformei, elemente de noutate cu privire la iniţiativa înfiinţării Centrului – dl Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, copreşedinte al Centrului.
Propunerile de modificare a legislaţiei, importanţa proiectului, scopul, rolul dezbaterii publice – dna Vera Toma, membră a Consiliului Superior al Magistraturii.
Modalităţi de conlucrare cu organizaţiile neguvernamentale pentru accelerarea reformei – dl Vitalie Nagacevschi, preşedinte al Asociaţiei Juriştii pentru Drepturile Omului.
Importanţa conlucrării şi a asistenţei internaţionale, rolul şi locul experţilor în cadrul Centrului – dl Carsten Mahncke, Team Leader ATRECO PROJECT.
Mesajul de salut al Şefului Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău – E.S. Pirkka Tapiola.
Mesajul de salut al ministrului justiţiei – dl Vladimir Grosu.
Mesajul de salut al Preşedintelui Republicii Moldova – dl Nicolae Timofti.
9.30 Vizită standuri
Prezentările grupurilor de lucru ale Centrului pentru Reformă în Sistemul Judecătoresc.
Prezentări ONG-uri.
Însoţirea invitaţilor la standuri: membrii CSM, CSJ, judecători-membri ai grupurilor de lucru, invitaţi.
Discuţii, schimb de opinii, modalităţi de conlucrare, parteneriate: grupuri de lucru judecători – reprezentanţi ai ONG-urilor.
11.00 Pauză de cafea
11.20 Declaraţii de presă
11.30 Dezbateri publice simultane
13.00 Prezentări, opinii, schimb de experienţă, cooptare de noi parteneri
Moderatori: şefii grupurilor de lucru, invitaţii acestora, copreşedinţii Centrului, reprezentanţii ONG-urilor.
Participanţi: studenţi, invitaţi, societatea civilă, presa.
Grupul nr.1 – sala 4, grupul nr. 2 – sala 6, grupul nr. 3 – sala 5.
13.00 Conferinţă de presă.