Cursul de instruire Formare Formatori în domeniul Justiţiei Juvenile la final

27. 11. 2009

În perioada 24-26 noiembrie 2009 s-a desfăşurat etapa a doua a cursului de instruire Formare Formatori în domeniul Justiţiei Juvenile, realizat de către INJ, UNICEF cu suportul financiar al SIDA în cadrul Proiectului: ”Reforma Sistemului de Justiţie Juvenilă în Moldova”.

La prima sesiune de formare Claudia CRĂCIUN, profesor universitar, doctor în Pedagogie, formator INJ, a abordat următoarele subiecte:Comunicarea interpersonală: condiţiile viabilităţii procesului în cadrul activităţii din domeniul justiţiei juvenile; Analiza tranzacţională în comunicarea interpersonală; Mijloacele neverbale în comunicarea interpersonală. Elemente de NLP; Comunicarea constructivă cu minorii aflaţi în conflict cu legea.
Raisa BOTEZATU, vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, formator naţional în domeniul justiţiei juvenile, a luat în dezbatere teme referitoare la: Legislaţia naţională procesual-penală şi conformitatea acesteia cu standardele internaţionale şi la Particularităţile judecării cauzelor penale în care sunt implicaţi minori.
Stabilirea pedepsei minorilor. Principiul proporţionalităţii; Aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere în privinţa minorilor – sunt repere tematice propuse atenţiei judecătorilor şi procurorilor de către Valeria ŞTERBEŢ, judecător la Curtea Constituţională, formator naţional în domeniul justiţiei juvenile.
Ion CARACUIAN, procuror, şef adjunct, secţia nr.2, Direcţia control al urmăririi penale, Procuratura Generală, formator INJ, le-a vorbit participanţilor la curs despre Urmărirea penală în cazurile în care sunt implicaţi minori.
Subiectul prezentat de Viorel CIOBANU, procuror, şef adjunct Secţia prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane, Procuratura Generală, formator naţional în domeniul justiţiei juvenile, a fost cu referire la Audierea minorului în conflict cu legea: particularităţi şi cerinţe speciale.                               
Chestiuni privind executarea sancţiunilor penale de către minori au fost expuse de Vladimir HOLBAN, şef Direcţie judiciar-penală, Procuratura Generală.
Lidia GORCEAG, psiholog, formator INJ, a coordonat activitatea ultimei sesiuni de farmare de la acest curs axată pe următoarele teme:Victimiologia, Psihologia victimei, rădăcina comportamentului victimiologic la copiii aflaţi în conflict cu legea; Aspecte psihologice ale comunicării cu minorul, accentuarea de personalitate la minori; aspecte psihologice ale comunicării cu minorul din perspectivă aplicativă.
La finele cursului participanţilor le-au fost înmînate certificatele de participare la curs.