Criminalitatea cibernetică: tendinţe, instrumente de investigare

16. 03. 2012

Dezvoltarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale reprezintă o cauză a comiterii infracţiunilor informatice.Pe lîngă beneficiile pe care le aduce, internetul reprezintă în acelaşi timp un mediu favorabil pentru infractori.

Acţiuni de fraudă on-line, fraudă de vînzare cu amănuntul on-line, frauda prin carduri de debit/credit, furturile de identitate, loteriile internaţionale, falsificarea serviciilor de tip escrow, phishing-ul şi altele sunt tipuri de fraude săvîrşite prin intermediul calculatorului avînd la bază componentele internetului: e-mail, forumuri de discuţii, canale de chat sau site-uri web.

Despre aceasta şi alte apecte relevante acestui domeniu au fost expuse de către experţii americani în cadrul seminarului „Bazele investigării infracţiunilor cibernetice”, organizat de INJ în colaborare cu Ambasada SUA în Republica Moldova pentru procurori şi ofiţeri de urmărire penală la 12-15 martie curent.
 
Existenţa pericolului social al faptelor de natură informatică atrag după sine şi incriminarea legală a acestora atît în Republica Moldova, dar şi în numeroase state ale lumii.
 
O serie de infracţiuni prevăzute de legea penală naţională şi internaţională, prezintă anumite particularităţi ce permit încadrarea juridică a unei faptei concrete în acest domeniu, dar şi tragerea la răspundere penală pentru săvîrşirea unor asemenea infracţiuni.
 
În cadrul seminarului participanţii au avut posibilitatea de a se familiariza cu noi tehnici de depistare şi investigare a acestor categorii de infracţiuni.
 
Agenţii Biroului General de Investigaţii din Statele Unite ale Americii (FBI) Ryan Facfarlane, Emily Jason, Bolin Odom şi Adam Malone au relatat subiecte relevante tematicii abordate, prezentînd practici utile în vederea depistării infracţiunilor cibernetice, identificarea ameninţărilor comune prezentate de către infractorii cibernetici pe internet, explicarea modului în care infractorii operează şi exploatează acest sistem, precum şi identificarea indicatorilor comuni de activităţi frauduloase pe internet şi explicarea tehnicilor de investigare a infracţiunilor cibernetice.
 
De asemenea, au fost prezentate cazuri practice menite să aprofundeze cunoştinţele participanţilor în domeniu.
 
La finele seminarului au fost înmînate certificate de participare.