Vineri, 28 aprilie 2023, a avut loc întrevederea dintre Ecaterina Popa, Directoare interimară a INJ, Olga Marandici, șefa Secției relații internaționale, și reprezentanții sectorului guvernamental și non-guvernamental suedez, Daniel Gheorghiu de la Departamentul Operațiuni Naționale, Biroul Piețelor Financiare din cadrul Autorității de Poliție din Suedia, și Eva Zillén, fondatoare și consultant principal la Fundația Kvinna till Kvinna.
În cadrul întâlnirii au fost abordat subiectul privind participarea unui delegat al INJ la cea de-a VII-a ediții a programului internațional de formare „Prevenirea și răspunsul la violența de gen - consolidarea agenților de schimbare”. Acesta este conceput pentru profesioniștii calificați care urmează să ia parte în procese de reformă la diferite nivele. Pe durata programului de formare, participanții și organizațiile lor sunt sprijiniți să-și consolideze, să-și adapteze și să-și mențină capacitatea de a defini acțiunile complexe privind răspunsul la violența de gen. Astfel, accentul programului va fi pus pe învățarea noilor instrumente de a gestiona cu mai multă eficiență cazurile de violență. La final, beneficiarii proiectului vor elabora un prototip inovativ și funcțional potrivit necesităților instituției pe care o reprezintă.
Programul internațional de formare „Prevenirea și răspunsul la violența de gen - consolidarea agenților de schimbare” este implementat de Autoritatea de Poliție Suedeză în colaborare cu Fundația Kvinna till Kvinna, cu suportul financiar al Agenției suedeze pentru cooperare internațională în dezvoltare (SIDA).