12. 03. 2011
Timp de două zile, în incinta INJ şi-a desfăşurat lucrările seminarul-cascadă „Standardele CEDO şi CPT pentru combaterea maltratării şi impunităţii” şi „Utilizarea unor alternative la detenţia preventivă şi închisoare”, organizate în cadrul Programului Comun al Uniunii Europene şi Consiliul Europei în Moldova privind Susţinerea Democraţiei în Republica Moldova în colaborare cu INJ.
Subiectele incluse în agendă au fost prezentate de domnul Dorin Munteanu, judecător de instrucţie, Judecătoria Basarabeasca, doamna Inga Furtună, procuror, Secţia combatere tortură, Procuratura Generală, doamna Liliana Catan, judecător, Curtea de Apel Chişinău, domnul Sergiu Crijanovschi, procuror, Secţia reprezentare a învinuirii în Curtea Supremă de Justiţie.
Moderatorii seminarului au prezentat subiecte precum: • Obligaţiile care reies din interzicerea relelor tratamente; • Investigarea relelor tratamente; • Cadrul normativ şi sistemul naţional de prevenire şi combatere a relelor tratamente; • Detenţia preventivă; • Legislaţia naţională care reglementează detenţia preventivă şi alternativele la pedeapsa cu închisoarea.
În vederea aprofundării cunoştinţelor în acest domeniu, participanţilor le-au fost expuse exerciţii practice.
Seminare-cascadă cu aceeaşi tematică vor fi organizate pe parcursul întregului semestru I al anului curent.