Consiliul INJ a aprobat rezultatele examenelor de absolvire 2013

02. 04. 2013

În şedinţa sa ordinară de luni, 1 aprilie, Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei s-a întrunit pentru a aproba rezultatele examenelor de absolvire a cursurilor de formare iniţială de către candidaţii la funcţiile de judecător şi procuror în anul 2013. Au fost prezenţi Eduard Ababei, Preşedintele Consiliului, Sabina Cerbu, secretara, şi membrii Consiliului: Constantin Alerguş, Nicolae Gordilă, Ghenadie Eni, Maria Malanciuc, Viorica Mihaila, Iurie Perevoznic, Eduard Maşnic, Sergiu Băieşu.

<--break->

Conform informaţiilor prezentate de către Dumitru Visternicean şi Mircea Roşioru, preşedinţi ai comisiilor pentru examenele de absolvire a cursurilor de formare iniţială în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei, promoţia a cincea, s-a constatat că examenele au fost bine organizate, s-au desfăşurat conform prevederilor Regulamentului cu privire la formarea iniţială şi absolvire din 21.07.2007 şi ale Calendarului de absolvire.

La 18 şi 19 martie a avut loc examenul scris, care a durat câte 4 ore astronomice în fiecare zi, iar la 25 martie – examenul oral. În perioada examenelor nu au apărut disensiuni, cu excepţia cazului în care un absolvent, din cauza unor defecţiuni tehnice, nu a salvat rechizitoriul întocmit în variantă electronică, ceea ce a făcut comisia să-i permită susţinerea repetată a probei scrise.
 
Rezultatele evaluării la proba scrisă au fost prezentate în 24 de ore de la finisarea examenului. Candidaţii la funcţia de procuror au depus 3 contestaţii, iar candidaţii la funcţia de judecător – nici una. La prima probă, candidaţii la funcţia de judecător au fost evaluaţi cu două note de „10” şi 12 note cuprinse între „9,3” – „9,9”, iar candidaţii la funcţia de procuror – cu zece note cuprinse între „9,0” – „9,7” şi cinci note cuprinse între „8,4” – „8,9”. Rezultatele examenelor orale au fost făcute publice în aceeaşi zi, imediat după finisarea lor. Contestări nu au fost depuse. La examenul oral, candidaţii la funcţia de judecător au fost evaluaţi cu 4 note de „10” şi 10 note cuprinse între „9,5” – „9,9”, iar candidaţii la funcţia de procuror – cu 4 note de „10”, 10 note cuprinse între „9,0” – „9,8” şi o notă de „8,5”. Astfel, media generală de absolvire pe promoţie este de 9,5 pentru candidaţii la funcţia de judecător şi de 9,1 pentru candidaţii la funcţia de procuror.
 
În temeiul art.7 alin.(1) lit.n) din Legea privind Institutul Naţional al Justiţiei nr.152-XVI din 08.06.2006, Consiliul a apreciat că examenele de absolvire au fost organizate conform prevederilor normative în vigoare şi a aprobat susţinerea examenelor de absolvire a următorilor audienţi ai cursurilor de instruire iniţială:
 
                 Candidaţi la funcţia de judecător
 
  1.  Jomiru-Niculiţă Veronica Vasile
  2.  Holban Vladislav Valeriu
  3.  Solomon Elena Constantin
  4.  Creţu Corneliu Gheorghe
  5.  Cozma Maria Andrei
  6.  Bagrin Lucia Vladimir
  7.  Stratulat Gheorghe Iurie
  8.  Suvac Sergiu Nicolae
  9.  Cernei Olga Mihail
  10.  Midrigan Vitalie-Silviu Ion
  11.  Harmaniuc Petru Valeriu
  12.  Stratan Sergiu Boris
  13.  Grosu Mihaela Mihail
  14.  Berbec Natalia Nicolae
 
       Candidaţi la funcţia de procuror
 
  1.   Laşcu Aliona Grigore
  2.   Balan Ecaterina Mihail
  3.   Şlicari Eugeniu Mihail
  4.   Monastîrschi Stanislav Ian
  5.   Plevan Vasile Vasile
  6.   Gaina Viorel Ion
  7.   Vulpe Maria Ion
  8.   Lungu Vitalie Ivan
  9.   Sîrbu Lilia Nicolai
  10.   Belîi Grigori Vladimir
  11.   Plîngău Alexandru Alexandru
  12.   Ababii Natalia Iurii
  13.   Morgun Alexandru Mihail
  14.   Oanţa Vasile Ion
  15.   Bejan Vadim Gheorghe
În aceeaşi şedinţă s-a convenit ca INJ să anunţe un concurs pentru completarea reţelei de formatori în domeniul justiţiei juvenile.