Consiliul a aprobat rezultatele examenului de capacitate al candidaţilor la funcţia de judecător în baza vechimii în muncă

03. 11. 2014

Şedinţa ordinară a Consiliului INJ din31 octombrie 2014 a avut o agendă foarte încărcată.

Cei prezenţi – Eduard Ababei (Preşedinte), Angela Bostan (secretar al şedinţei), Liliana Catan, Iurie Bejenaru, Ghenadie Eni, Alexandru Spoială, Viorica Mihaila şi Eduard Bulat – au aprobat, în urma discuţiilor pe marginea informaţiilor prezentate de către Veaceslav Didâc, Director executiv interimar al INJ, Mariana Pitic, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, şi Valeria Şterbeţ, şefa Secţiei didactico-metodică şi cercetări: rezultatele examenului de capacitate al asistenţilor judiciari; anunţarea concursului pentru suplinirea funcţiei vacante de director executiv al Institutului Naţional al Justiţiei; tariful unei ore academice pentru remunerarea personalului didactic al Institutului începând cu 1 septembrie 2014; cuantumul bursei lunare pentru candidaţii la funcţii de judecător şi procuror începând cu 1 septembrie 2014; Raportul privind determinarea necesităţilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror şi Raportul privind determinarea necesităţilor de formare continuă a judecătorilor şi a procurorilor; modificarea metodologiilor de determinare a necesităţilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi procuror; Planul de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor în anul 2015; curriculumurile la disciplinele opţionale şi facultative pentru formarea iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi procuror în semestrul I, conform Planului de formare iniţială în perioada 1 octombrie 2014–31 martie 2016 etc.
 
Un interes deosebit a trezit informaţia despre rezultatele examenului de capacitate al candidaţilor la funcţia de judecător în baza vechimii în muncă, prezentată de către Nicolae Clima, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, preşedintele Comisiei de absolvire (pentru primirea examenului de capacitate). Organizarea şi desfăşurarea unui asemenea examen a avut loc pentru prima dată în activitatea Institutului Naţional al Justiţiei. Din comisia de absolvire au mai făcut parte Elena Covalenco, judecător la Curtea Supremă de Justiţie, Alexandru Gheorghieş, Preşedintele Curţii de Apel Bălţi, Alexandru Gladco, şeful Secţiei analiză şi implementarea CEDO din cadrul Direcţiei Judiciare a Procuraturii Generale, Artur Airapetean, prorector la Universitatea de Studii Europene din Moldova, şi Mariana Dobrovolschi, consultant în Secţia formare formatori şi relaţii internaţionale. În luarea sa de cuvânt, Nicolae Clima a menţionat că examinarea a decurs conform Regulamentului privind formarea iniţială şi absolvire a Institutului Naţional al Justiţiei, La primul examen – proba scrisă la dreptul penal şi dreptul civil – s-au prezentat 79 din cei 83 de candidaţi. În urma examinării, au fost depuse opt cereri de contestare a rezultatelor, iar la 17 octombrie, după reexaminarea lucrărilor respective, toate cererile au fost respinse.
 
La al doilea examen de capacitate – proba verbală –, care a avut loc în perioada 20-23 octombrie, s-au prezentat 72 din cei 79 de participanţi la primul examen. După proba orală, au fost depuse 7 cereri de contestare, examinarea cărora a avut loc pe 28 octombrie şi doar în cazul unei cereri Comisia a organizat o reexaminare a cunoştinţelor candidatului, nota fiind mărită de la 5,0 la 6,5.
 
Rezultatele examenului de capacitate al candidaţilor la funcţia de judecător în baza vechimii în muncă, desfăşurat la Institutul Naţional al Justiţiei, au fost aprobate şi transmise Consiliului Superior al Magistraturii.