Evenimente

02.05.2013

Conform Memorandumului de cooperare între Institutul Naţional al Justiţiei şi Agenţia de Stat pentru proprietatea intelectuală (AGEPI), semnat la 12 aprilie curent, care prevede necesitatea promovării cunoştinţelor despre sistemul naţional de protecţie şi asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în rândul angajaţilor din sectorul justiţiei al Republicii Moldova, marţi, 30 aprilie, a avut loc primul seminar dedicat particularităţilor soluţionării litigiilor privind protecţia proprietăţii intelectuale.

24.04.2013

Azi, la Institutul Naţional al Justiţiei, în cadrul seminarului dedicat practicii aplicării legislaţiei vamale, au fost instruiţi un grup de judecători şi procurori din republică.

23.04.2013

Cu prilejul aniversării jubileului de 80 de ani al domnului Prof. Dr. Victor Volcinschi, Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (Fundaţia IRZ) şi Asociaţia Judecătorilor din Moldova, a organizat o conferinţă ştiinţifică internaţională cu genericul „Dreptul privat, ca factor în dezvoltarea relaţiilor economice: tradiţii, actualitate şi perspective”.

19.04.2013

Azi, 19 aprilie, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat două seminare de formare continuă, cu judecători şi procurori în calitate de participanţi.

19.04.2013

La Institutul Naţional al Justiţiei a avut loc o şedinţă preparatorie la care s-a pus în discuţie organizarea unei serii de cursuri de instruire continuă în domeniul combaterii corupţiei.