04. 03. 2013
24 de judecători şi procurori din republică au participat azi, 4 martie, la seminarul „Prevenirea şi combaterea torturii şi relelor tratamente în penitenciar”. Cursul de instruire continuă a fost organizat de către Institutul Naţional al Justiţiei în parteneriat cu USAID şi ROLISP.
În prima parte a zilei, formatorul INJ – Vitalie Bordea, procuror, şeful Secţiei control al executării pedepselor şi locurilor de detenţie a Procuraturii Generale, – s-a referit la cadrul legislativ internaţional care reglementează prevenirea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante. În cadrul prelegerii a fost analizată practica Curţii europene a drepturilor omului în materie execuţional-penală din sistemul penitenciar al Republicii Moldova, precum şi sistemul naţional de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane sau degradante.
În partea a doua a zilei, Igor Balmuş, procurorul Secţiei control al executării pedepselor şi locurilor de detenţie a Procuraturii Generale, formator INJ, a expus, în faţa participanţilor, sistemul internaţional de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane sau degradante. Dumnealui a relatat despre competenţele şi împuternicirile Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor, tratamentelor inumane sau degradante (CPT) şi ale Subcomitetului ONU pentru prevenirea torturii (SPT).
Astfel, membrii CPT, înfiinţat în 1987 de Convenţia cu acelaşi nume a Consiliului Europei, vizitează locurile de detenţie pentru a evalua situatia persoanelor private de libertate, având acces nelimitat la locurile de detenţie. După fiecare vizită, CPT trimite un raport detaliat ţării respective, care cuprinde starea de fapt constatată de comitet, recomandările, comentarile şi eventualele solicitări de informaţii.
Subcomitetul ONU a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile Protocolului opțional din Convenția împotriva torturii şi şi-a început activitatea în februarie 2007, fiind compus din 25 de experți independenți și imparțiali, care provin din medii și regiuni ale lumii diferite.
Un alt subiect inclus pe agenda zilei s-a referit la discriminare ca formă a torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, punându-se un accente deosebite pe prevenirea acestora în privinţa minorilor, femeilor şi invalizilor deţinuţi în penitenciarele Republicii Moldova.