Asistenţii judiciari iau cunoştinţă de noile modificări ale Codului de procedură civilă

18. 12. 2012

Ieri, 17 decembrie, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat un seminar cu genericul Metodologia întocmirii actelor procesuale civile şi modificările în Codul de procedură civilă. Beneficiarii acestui curs de instruire au fost asistenţii judiciari de la Curtea Supremă de Justiţe şi de la Curţile de Apel Chişinău, Cahul, Comrat, Bălţi şi Bender.

Seminarul a fost unul actual, luând în consideraţie faptul că la 1 decembrie a.c. a intrat în vigoare Legea nr. 155, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al Republicii Moldova. Iar aplicarea noului Cod de procedură civilă le revine atât judecătorilor, cât şi asistenţilor judiciari.
 
De corectitudinea întocmirii actelor procesuale civile depinde calitatea înfăptuirii justiţiei şi, în rezultat – eficienţa apărării drepturilor justiţiabililor. Pentru a întocmi corect un act judecătoresc e nevoie de o bună cunoaştere a legilor şi aplicarea corectă a normelor procesuale.
 
Despre noile modificări şi completări la Codul de procedură civilă au vorbit în faţa asistenţilor judiciari formatorii Institutului – Valeriu Doagă, judecător, membru al Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, şi Gheorghe Creţu, judecător, vicepreşedintele Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Chişinău.
 
În cadrul seminarului au mai fost examinate metodologiile întocmirii actelor procesuale civile, în recurs şi în apel, precum şi cerinţele înaintate faţă de întocmirea actelor procesuale civile.