Anunţ

02. 03. 2015

Consiliul Institutului Naţional al Justiţiei anunţă concurs pentru completarea reţelei de formatori la domeniile de formare:

a)     Psihologia judiciară – două locuri;
b)    Tactica criminalistică – un loc;
c)     Metodologia întocmirii actelor procedurale în faza de urmărire penală – un loc;
d)    Conducerea şi efectuarea urmăririi penale de către procuror – un loc.
 
La concurs pot participa specialişti din diverse domenii de activitate (judecători, procurori, alţi specialişti din sfera dreptului, cadre didactice din învăţământul superior, precum şi specialişti cu competenţe profesionale în alte domenii) care au experienţă profesională de cel puţin 5 ani, cunosc limba de stat, au abilităţi de a planifica, proiecta, derula, evalua şi revizui activităţi de formare şi/sau programe de formare, precum şi de a dezvolta competenţe profesionale în cadrul Institutului.
 
Misiunea formatorilor estede aforma iniţial candidaţi la funcţii de judecător şi procuror, de a ridica nivelul profesional prin formarea continuă a judecătorilor şi procurorilor în funcţie, precum şi a altor persoane care contribuie la înfăptuirea justiţiei (grefieri, asistenţi judiciari, şefi ai secretariatelor instanţelor judecătoreşti, consilieri de probaţiune etc.), prin participarea activă la desfăşurarea programelor şi activităţilor ce ţin de formarea iniţială, continuă şi de formare a formatorilor.
 
Formatorul trebuie să deţină următoarele competenţe profesionale:
a)       să posede cunoştinţe aprofundate de formare în domeniu şi să folosească terminologia specifică acestuia;
b)       să poată formula raţionamente şi să susţină argumentat puncte de vedere în domenii integrate;
c)        să dezvolte şi să promoveze un comportament social şi profesional adecvat sistemului de valori al societăţii;
d)       să conceapă şi să organizeze programe de formare în domeniu în baza cadrului legal şi normativ (internaţional, naţional şi intern);
e)        să proiecteze programe şi activităţi de formare pe baza identificării necesităţilor şi cererilor de formare în domeniul de activitate pentru care se angajează;
f)         să evalueze şi să revizuiască continuu activităţile şi programele de formare;
g)       să posede abilităţi de comunicare şi relaţionare în lucrul cu adulţii şi să înţeleagă caracteristicile de învăţare a adulţilor;
h)       să posede cunoştinţe şi abilităţi în metodologia de formare a adulţilor şi să utilizeze tehnologia modernă de instruire;
i)         să elaboreze documente educaţionale de formare;
j)         să se autoevalueze şi să se formeze continuu.
 
În atribuţiile formatorului intră:
a)       evaluarea necesităţilor de formare în cadrul formării iniţiale şi continue;
b)       elaborarea, dezvoltarea şi revizuirea programelor de formare iniţială;
c)        elaborarea tematicii şi contribuţia la elaborarea planului de formare continuă;
d)       susţinerea activităţilor de formare;
e)        dezvoltarea metodologiei de examinare, evaluare şi notare a audienţilor cursurilor de formare iniţială;
f)         pregătirea individuală continuă în domeniul de competenţă şi al tehnicilor moderne de formare;
g)       elaborarea de materiale educaţionale pentru activitatea de formare (suporturi de curs, chestionare de evaluare, fişe de lucru etc.);
h)       participarea la activităţi, programe, proiecte naţionale şi internaţionale care privesc dezvoltarea instituţională;
i)         participarea în comisii de elaborare a subiectelor, de verificare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor;
j)         participarea în comisia de recrutare atunci când este necesar.
 
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă:
a)       un curriculum vitae;
b)       o scrisoare de intenţie;
c)        copia carnetului de muncă;
d)       un plan de curs/seminar pentru formarea iniţială sau agendă pentru o activitate de formare continuă pe o temă la liberă alegere din domeniul/disciplina pentru care se depune candidatura;
e)        documente care atestă studiile superioare în domeniul juridic sau non-juridic pentru care concurează;
f)         alte acte relevante postului pentru care candidatul participă la concurs.
 
Constituie un avantaj cunoaşterea de către candidat a unei limbi străine de circulaţie internaţională, utilizarea tehnologiilor informaţionale, participarea la programe de instruire profesională, confirmate prin documente, deţinerea titlurilor ştiinţifice sau didactice, a lucrărilor publicate în domeniul în care candidatul va desfăşura activitatea de formare şi domenii conexe, participarea la cursurile de formare a formatorilor sau în domeniul formării adulţilor.
 
Candidaţii vor fi selectaţi de către comisia permanentă de concurs şi validaţi de către Consiliul Institutului. Persoanele validate de către Consiliul Institutului se includ în reţeaua de formatori.
 
Rezultatele concursului se publică pe pagina web a Institutului în termen de 2 zile lucrătoare de la aprobarea acestora de către Consiliul Institutului.
 
Dosarul de înscriere la concurs se depune personal, pînă la 31 martie 2015, la sediul Institutului: mun. Chişinău, str. Serghei Lazo, 1, anticamera, tel./fax.: 23-27-55.