Anunţ

16. 07. 2015
Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc propune crearea instanţelor specializate în examinarea infracţiunilor de corupţie şi a celor conexe

Studiul practicii judiciare a demonstrat că, pentru cauzele de corupţie şi cele conexe acestora, instanţele judecătoreşti continuă să interpreteze în mod eronat şi neuniform normele de drept penal care ţin de încadrarea faptelor de corupţie, individualizarea pedepsei sau de alte aspecte procedurale care generează sentinţe nejustificate în raport cu efectele corupţiei.
 
De mai mulţi ani, aspectele examinării infracţiunilor de corupţie au fost permanent pe ordinea de zi a seminarelor şi meselor rotunde organizate, cu participarea judecătorilor, de către Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Justiţiei.
 
La 14.12.2013, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a difuzat Recomandarea nr. 61 cu privire la unele chestiuni ce vizează individualizarea pedepsei penale în cauzele de corupţie, iar la 22.12.2014, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a adoptat Hotărârea nr. 11 cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare la răspunderea penală pentru infracţiunile de corupţie.
 
Cu toate acestea, practica judiciară pe infracţiunile de corupţie şi celor conexe corupţiei a rămas în continuare neunitară, iar individualizarea şi stabilirea pedepselor, uneori, uimeşte nu doar comunitatea juridică. Drept consecinţă, sistemul judecătoresc continuă să fie criticat pentru lipsă de coerenţă, profesionalism şi integritate în realizarea sarcinilor ce îi revin în combaterea principalului flagel al societăţii - corupţia.
 
Având în vedere situaţia existentă, Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc consideră că măsurile legislative, instituţionale şi de unificare a practicii judiciare, întreprinse până în prezent, nu sunt suficient de capabile să dea rezultatele scontate în lipsa specializării judecătorilor care se pronunţă asupra infracţiunilor de corupţie.
 
Din motivele expuse, Centrul propune opiniei publice, puterii executive şi legislative:
  • crearea unei instanţe specializate pentru examinarea în primă instanţă a cauzelor de corupţie şi celor conexe, prin reorganizarea sau pe baza unităţilor de personal şi fondurilor materiale ale Judecătoriei militare;
  • crearea unei Curţi de Apel specializate pentru examinarea în apel a cauzelor de corupţie şi celor conexe, prin reorganizarea sau pe baza unităţilor de personal şi fondurilor materiale ale Curţii de Apel Chişinău;
  • crearea în Curtea Supremă de Justiţie a unui Colegiu sau complet specializat pentru examinarea în recurs a cauzelor de corupţie şi celor conexe;
  • numirea în funcţie a judecătorilor specializaţi doar după o selecţie care ar exclude orice riscuri şi vulnerabilitate de corupţie, inclusiv testarea lor, benevolă, la poligraf.
Specializarea judecătorilor la examinarea infracţiunilor de corupţie şi celor conexe poate aduce următoarele avantaje, menţionate în Avizul nr. 15 (2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor:
  • cunoştinţele aprofundate în domeniului juridic ale judecătorului favorizează luarea unor decizii de o mai bună calitate;
  • judecătorul specializat poate dobândi o expertiză mai mare în domeniul său, ceea ce poate spori autoritatea instanţei din care face parte;
  • concentrarea dosarelor la un cerc restrâns de judecători specializaţi poate asigura consecvenţă în luarea deciziilor şi, prin urmare, o practică unitară;
  • specializarea permite judecătorului, prin examinarea în mod repetat a mai multor cauze de aceeaşi natură, să înţeleagă mai bine realităţile referitoare la cauzele care îi sunt încredinţate.
În consecinţă, Centrul de Reformă în Sistemul Judecătoresc a decis să elaboreze un pachet de propuneri legislative cu privire la specializarea judecătorilor în examinarea cauzelor de corupţie şi celor conexe, inclusiv prin crearea instanţelor specializate în domeniu.
 
Ţinând cont de importanţa şi complexitatea subiectului abordat, Centrul solicită persoanelor interesate să-şi expună opinia asupra conceptului de specializare a magistraţilor în examinarea cauzelor de corupţie, pe adresele electronice ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Curţii Supreme de Justiţie - aparatul@csm.md şi info@csj.md.
 
Secretariatul
Centrului de Reformă în Sistemul Judecătoresc