23. 03. 2015
Institutul Naţional al Justiţiei, în parteneriat cu Misiunea Norvegiană pentru Supremaţia Legii în Moldova (NORLAM) şi Asociaţia Avocaţilor Americani în Moldova (ABA ROLI), realizează o serie de traininguri aprofundate în domeniul drepturilor omului, în special – aplicarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, destinate unui grup de formatori care urmează să devină experţi în sfera dată şi să instruiască, la rândul lor, alţi beneficiari.
Vineri, 20 martie, a avut loc cea de-a opta sesiune a grupului-resursă în domeniul respectiv cu tematica „Anumite aspecte ce ţin de articolul 6 al CEDO: acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Audierea martorilor la distanţă. Realităţi şi perspective”.
Membrii grupului format din judecători, procurori şi avocaţi au fost ghidaţi de experţii de la NORLAM – Inger Wiig, judecător, Marit Helene Evjemo, procuror public, şi de Ronald Wolfson, director regional al ABA ROLI Moldova.
Subiectele abordate la curs le puteţi găsi aici.