A 6-a Conferinţă internaţională a IOJT

03. 12. 2013
În perioada 3-7 noiembrie curent, la Washington, SUA, a avut loc a 6-a Conferinţă internaţională a Organizaţiei internaţionale de formare profesională judiciară (IOJT) la care au participat delegaţi ai instituţiilor de instruire judiciară din circa 70 de state.
 
Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova a fost reprezentat de către dna Anastasia Pascari, Director executiv al INJ, Mircea Roşioru, procuror la Procuratura Generală, Ludmila Avtutova, consilier al Ambasadei SUA în Republica Moldova, şi Eugenia Kistruga, şefa Secţiei formare formatori şi relaţii internaţionale a INJ.
 
Organizarea Conferinţei a fost susţinută de Centrul Naţional pentru Instanţele Judecătoreşti (NCSC), membrii căreia au participat activ la desfăşurarea evenimentului menţionat.
 
Conferinţa a fost deschisă de către Eliezer Rivlin, Preşedintele IOJT, Mary C. McQueen, Preşedintele NCSC, şi de către Michael G. Neavican, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie din statul Nabrasca, SUA. 
 
Dumnealor au menţionat importanţa desfăşurării Conferinţei pentru procesul de instruire a judecătorilor şi au accentuat necesitatea îmbunătăţirii acestuia. Pentru a spori încrederea populaţiei în actul de justiţie, care are efect direct asupra ei, e necesar de a dezvolta programul de instruire judiciară (prin schimb de opinii şi de experienţe, prin împărtăşirea ideilor inovatoare şi de progres, prin consolidarea reţelelor de formatori, experţi şi lideri în domeniul justiţiei).
 
Agenda programului a prevăzut subiecte ce ţin de liderism şi educaţie judiciară. Au fost abordate subiecte privind abilităţile de lider pentru judecători şi cadre didactice, privind anumite direcţii de dezvoltare şi subiecte ce ţin de gestionarea instituţiilor de instruire judiciară.
 
Amintim că IOJT a fost înfiinţat în 2002 cu scopul de a promova statul de drept prin susţinerea activităţii instituţiilor de învăţământ judiciar din întreaga lume.
 
Misiunea IOJT este realizată prin conferințe internaționale și regionale, precum și alte schimburi de experienţă care oferă oportunități pentru judecători și formatori de a discuta strategii pentru stabilirea și dezvoltarea centrelor de instruire, proiectarea curriculumului eficient  și îmbunătățirea metodologiei de predare.