Şedinţa Comitetului Coordonator al Donatorilor INJ

04. 12. 2014

Pe 3 decembrie curent, partenerii Institutului Naţional al Justiţiei s-au reunit la cea de a şasea şedinţă ordinară a Comitetului de Coordonare a Donatorilor INJ.

Moderatorul evenimentului, Mariana Pitic, director executiv interimar al INJ, şi-a exprimat gratitudinea pentru receptivitatea partenerilor. Şedinţa a fost condiţionată de prezentarea succintă a rapoartelor privind realizările în domeniile formării iniţiale, formării continue, formare formatori, instruire la distanţă etc., cu scopul de a defini direcţiile de asistenţă pentru anul următor şi pentru a evita dublarea alocării resurselor din partea donatorilor. „În anul curent am continuat implementare a Strategiei de reformare a sectorului justiţiei, conform căruia INJ este implicat în 78 de acţiuni, iar ca instituţie implementatoare de bază are 59 de acţiuni în Planul de implementare a SRSJ. Marea majoritate a realizărilor obţinute de către INJ, care are un rol diriguitor de instruire calitativă a specialiştilor din sectorul justiţiei cu scop de îmbunătăţire a actului de justiţie, este datorată susţinerii considerabile din partea donatorilor activi ai INJ, fapt pentru care le aducem mulţumiri şi recunoştinţă”, a subliniat dna Mariana Pitic.
 
Valeria Şterbeţ, şefa Secţiei didactico-metodică şi editări, a prezentat Raportul privind determinarea necesităţilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţia de judecător şi procuror. S-a accentuat că Strategia de Reformă a sectorului de justiţie pentru anii 2011/2016 prevede, printre obiectivele de bază, ridicarea profesionalismului şi a responsabilităţii persoanelor implicate în efectuarea justiţiei. Drept măsuri relevante în realizarea acestui obiectiv, pentru formarea iniţială în cadrul Institutului, se prevăd: modernizarea procesului de formare şi revizuirea anuală a programelor de studiu pentru a le face conforme cu necesităţile de formare ale viitorilor judecători şi procurori. În acest sens, a fost aprobată, prin Hotărârea Consiliului INJ nr. 13/3 din 27.12.2013, Metodologia de determinare a necesităţilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţia de judecător, iar prin Hotărârea Consiliului INJ nr. 1/3 din 31.01.2014 – Metodologia de determinare a necesităţilor de formare iniţială a candidaţilor la funcţia de procuror. Metodologiile urmăresc scopul colectării datelor în vederea realizării unui studiu care să stea la baza elaborării planurilor şi programelor de studiu pentru formarea iniţială a candidaţilor la funcţie de judecător şi procuror. Obiectivul general specific constă în realizarea unei analize de necesităţi de formare iniţială, centrate pe identificarea competenţelor profesionale necesare unui judecător/procuror.
 
Ecaterina Popa, şefa Secţiei instruire continuă, a prezentat Raportul privind determinarea necesităţilor de formare continuă a judecătorilor şi a procurorilor. Dumneaei a menţionat mecanismul creat ca model eficient al procesului de identificare, evaluare şi stabilire a necesităţilor de formare continuă, orientat pe dezvoltarea competenţelor profesionale ale judecătorului şi procurorului. Concluziile şi recomandările identificate în cadrul evaluării au fost utilizate de către INJ la elaborarea planurilor şi programelor de formare continua a judecătorilor şi procurorilor pe termen mediu şi pe termen lung, a Planului de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor pentru anul 2015.
 
Despre rezultatele formării formatorilor în anul 2014 şi direcţiile generale la acest capitol pentru anul 2015 a vorbit Mariana Dobrovolschi, consultant în Secţia formare formatori şi relaţii internaţionale, menţionând activităţile realizate cu suportul partenerilor USAID ROLISP, NORLAM, ABA ROLI, OIM, CDF, Misiunea OSCE în Moldova, Fundaţia IRZ, CEC, CoE, precum şi semnarea protocoalelor de colaborare între Institutul Naţional al Magistraturii din România şi The Leavitt Institute for international development din SUA. Tot în anul curent, INJ a obţinut statutul de observator în cadrul Reţelei Europene de Formare Juridică, consolidându-şi astfel relaţiile de cooperare cu diferite organisme internaţionale.
 
Tatiana Ciaglic, şefa Secţiei e-transformare, e-instruire şi tehnologii informaţionale, a abordat tematica instruirii la distanţă, oprindu-se mai detaliat la serviciile moderne de informare şi documentare juridică oferite beneficiarilor INJ:
•Baze de date şi reţele profesionale  (ROLISP – Sistem informaţional nou)
•Biblioteca electronică
•Centrul de interacţiune, sala dotată (Leavitt Institute – sistem de videoconferinţe)
•E-learning (IRZ – platforma ILIAS; ROLISP – pliant informativ; ROLISP – curs e-learning pentru formatori; ICMPD – curs e-learning în domeniu migraţiei)
 
Olga Pisarenco, Consilierul directorului executiv, a prezentat acţiunile prioritare ale INJ pentru anul 2015. Ele rezultă din documente strategice, precum  Planul de acţiuni pentru implementarea SRSJ în anii 2011-2016, Planul de acţiuni pentru implementarea Observaţiilor finale ale Comitetului pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, adoptate la Geneva la 20 mai 2011, cel de-al doilea Raport periodic al Republicii Moldova de implementare a Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Măsuri suplimentare la Programul naţional de implementare a Planului de Acţiuni RM – UE în domeniul liberalizării de vize; Planul de acţiuni pentru implementarea, în perioada 2013-2015, a Programului naţional de asigurare a egalităţii de gen pe anii 2010-2015; Planul de acţiuni pentru implementarea, în perioada 2014-2015, a Observaţiilor Finale ale Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor, adoptate la Geneva la 18 octombrie 2013, Raportul periodic patru-cinci combinat al RM cu privire la implementarea Convenţiei asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei etc.