Consiliul Institutului Național al Justiției anunță concurs pentru suplinirea funcției vacante de director al Institutului Național al Justiției

09. 08. 2024

Consiliul Institutului Național al Justiției anunță concurs pentru suplinirea funcției vacante de director al Institutului Național al Justiției.

Concursul pentru ocuparea funcției de director va avea loc conform Legii nr. 152-XVI din 08.06.2006 privind Institutul Național al Justiției și Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director al Institutului Național al Justiției.

 

Directorul Institutului Național al Justiției are următoarele atribuţii principale:

  1. reprezintă Institutul în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate;
  2. asigură activitatea organizatorică a Consiliului;
  3. organizează îndeplinirea hotărârilor Consiliului;
  4. numeşte în funcţie formatorii după aprobarea de către Consiliu a rezultatelor concursului pentru suplinirea acestor posturi;
  5. asigură elaborarea Regulamentului de ordine interioară al Institutului şi a altor acte necesare pentru buna funcţionare a Institutului;
  6. emite ordine de înmatriculare, promovare şi exmatriculare a audienţilor cursurilor de formare iniţială;
  7. asigură elaborarea şi îndeplinirea planurilor de formare;
  8. organizează şi implementează sistemul de control intern managerial, poartă răspundere managerială pentru administrarea bugetului Institutului şi a patrimoniului public aflat în gestiune;
  9. asigură elaborarea proiectului de buget al Institutului şi îl prezintă Consiliului spre aprobare;
  10. asigură elaborarea raportului anual de activitate a Institutului şi îl prezintă Consiliului pentru aprobare;
  11. asigură elaborarea proiectului statului de personal şi a proiectului efectivului-limită al Institutului;
  12. numeşte şi eliberează din funcţie personalul administrativ şi auxiliar al Institutului;
  13. încheie acorduri/memorandumuri de cooperare cu instituţii similare de peste hotare şi de contribuţie a donatorilor, autorizate de Consiliu, întreţine relaţii cu organismele internaţionale în problemele ce ţin de competenţa Institutului, cu aprobarea ulterioară de Consiliu;
  14. exercită alte atribuţii necesare bunei organizări şi desfăşurări a activităţii Institutului.

La funcția de director poate candida persoana care întrunește cumulativ următoarele condiții:

  1. deţine diplomă de studii superioare complete în drept;
  2. are o vechime în muncă de cel puţin 5 ani în domeniul managerial, didactic sau în domeniul justiţiei;
  3. cunoaşte limba română, precum şi limba engleză sau franceză;
  4. anterior nu i-a fost constatată vinovăția pentru săvârșirea unei infracțiuni;
  5. nu a împlinit vârsta de 65 de ani;
  6. are o reputaţie ireproşabilă;
  7. în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute la art.7 alin.(2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrităţii instituţionale.

Dosarul de concurs al candidatului va cuprinde obligatoriu următoarele acte:

  1. cererea de participare la concurs conform cererii model  din Anexa nr. 1 la Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director al INJ;
  2. copia actului de identitate;
  3. copia/copiile actului/actelor de studii;
  4. copia/copiile actului/actelor care atestă vechimea în muncă de cel puțin 5 ani în domeniul managerial, didactic sau în domeniul justiției;
  5. formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției de director conform Anexei nr. 2 la Regulament;
  6. scrisoarea de motivare;
  7. conceptul de dezvoltare instituțională a Institutului (maxim 2500 de cuvinte);
  8. cazierul judiciar detaliat;
  9. chestionarul privind determinarea integrității și reputației ireproșabile completat conform Anexei nr. 3 la Regulament.

Termenul și modalitatea de depunere a actelor:

Dosarele de concurs pot fi depuse personal sau prin e-mail inj@inj.gov.md, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data publicării acestui anunț.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați persoana responsabilă:

Nume: Olga Marandici

Telefon: 079747204

E-mail: marandici.olga@inj.gov.md