Violenţa în familie: aplicarea legislaţiei

02. 03. 2012

La 1-2 martie curent la Institutul Naţional al Justiţiei s-a desfăşurat seminarul „Aplicarea legislaţiei în cauzele de violenţă în familie” organizat de INJ pentru judecători şi procurori.

Necesitatea instruirii în acest domeniu se datorează procedurii complexe de înaintare şi examinare a acestor cauze. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie deşi conţine prevederi specifice, totuşi necesită o interpretare a acestora.

În cadrul seminarului, participanţilor li s-a oferit posibilitatea de a lua cunoştinţe referitor la esenţa conceptului de traumă şi nevoile violenţei în familie Subiectul a fost expus de Lidia Gorceag, psiholog la Centrul de Protecţie şi Asistenţă, Chişinău. În acest context, au fost puse în discuţie:

  • Comportamentul victim şi provocator;
  • Necesităţile victimei violenţei în familiei;
  • Scopul şi urmările violenţei;
  • Portretul femeii abuzate şi strategia de reabilitare.
 
A fost expus şi Sistemul Naţional de Referire pentru protecţia victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de persoane, dar şi oportunitatea echipei multidisciplinare în tratarea fenomenului de violenţă în familie.
 
Judecarea cauzelor de violenţă în familie constituie o categorie de cauze complexă. Cu referire la acest subiect, Viorica Puica, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, INJ a relatat participanţilor despre problemele ce apar la judecarea acestor categorii de cauze, făcînd referire la jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului cu privire la violenţa în familie.
 
Rolul procurorului în investigarea cazurilor de violenţă în familie este unul semnificativ. Despre aceasta şi alte aspecte procesuale penale a relatat  Mariana GORNEA, procuror, şef-adjunct al secţiei minori şi protecţia drepturilor omului, Procuratura Generală.
 
În vederea aprofundării cunoştinţelor în domeniu, participanţii au fost implicaţi în soluţionarea mai multor studii de caz.
 
Certificatele înmînate la finele seminarului atestă instruirea participanţilor în aceste domenii.