O sesiune de întrebări și răspunsuri a avut loc la întâlnirea Directoarei INJ, Diana Scobioală, cu tinerii juriști, absolvenți ai Programului LEAD Moldova. Care sunt calitățile unui lider, ce negocieri și concesii au fost făcute fiind la conducerea unei instituții care pregătește viitori judecători și procurori, noua calitate de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au numărat printre subiectele abordate în seara zilei de luni, 8 noiembrie 2021, la Institutul Național al Justiției.
Participanții la discuții au fost curioși să afle despre experiențele dobândite în timpul serviciului public la Ministerul Justiției, precum și despre provocările pe care le-a întâlnit ca director al Institutului Național al Justiției. În context, Diana Scobioală s-a referit la reformele efectuate la INJ, în special în procesul de admitere pentru a exclude orice suspiciune de fraudare, inclusiv adaptarea planurilor de studii la pregătirea practică a audienților și integrarea simulărilor de procese în cadrul cursului de instruire iniţială.
La întâlnire, Diana Scobioală a vorbit și despre cum și-a construit cariera științifico-didactică de la un simplu lector până la profesor universitar, doctor habilitat în drept, și formator INJ în domeniul Convenției Europene a Drepturilor Omului și al jurisprudenței Curții de la Strasbourg.
LEAD Moldova este o comunitate de tineri juriști din Republica Moldova care reunește profesioniști din domenii variate ale dreptului și care încurajează dialogul și cooperarea între profesiile juridice.