În contextul campaniei naționale „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”, vineri, 20 octombrie 2023, la Institutul Național al Justiției a avut loc simularea de proces privind răspunsul statului la cazurile de trafic de ființe umane din perspectiva echității și centrării procesului penal pe victimă.
La eveniment au participat audienții Institutului Național al Justiției și studenții anului IV de la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Republica Moldova, care au fost mentorați de trainerii Arina Țurcan-Donțu, formator INJ, avocată, și Alina Șavga, doctor în drept, conferențiar universitar USM.
În cadrul activității tinerii juriști și-au etalat cunoștințele prin intermediul exercițiilor practice de simulare a unei cauze de trafic de ființe umane – audienții INJ asumându-și rolurile de judecători și procuror, iar studenții USM – rolurile de părți în proces. Astfel, participanții au pregătit rechizitoriul, au întocmit actul de trimitere a cauzei în judecată, au simulat procesul unei cauze de trafic de ființe umane, au elaborat pledoarii, au pronunțat sentința etc.
Campania națională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane” se desfășoară pentru al XII-lea an consecutiv în vederea marcării la 18 octombrie a Zilei europene de luptă împotriva traficului de ființe umane. Scopul campaniei este de a sensibiliza și de a informa publicul despre traficul de persoane, riscurile și consecințele acestui fenomen, fiind un pas important în asumarea pe termen lung a angajamentului de a preveni și de a combate traficul de ființe umane.