Semnarea Protocolului de colaborare între INJ şi Şcoala Naţională de Grefieri din România

05. 03. 2015
Miercuri, 4 martie, a fost semnat Protocolul de colaborare între Institutul Național al Justiției și Şcoala Naţională de Grefieri din România. 
 
Cu această ocazie, conducerea Şcolii Naţionale de Grefieri a felicitat noul director al Institutului Naţional al Justiţiei, Diana Scobioală, cu ocazia numirii sale în această funcţie, exprimând urări de succes în îndeplinirea mandatului său.
La întrevedere, din partea Scolii Naţionale de Grefieri, au participat Mihaela-Angelica Iacuba, Director, Cristina Cucu, Director adjunct responsabil cu formarea iniţială, Amalia Andone Bontaş, Director adjunct responsabil cu formarea continuă, şi Miruna Ghica, din cadrul Departamentului relaţii internaţionale.
 
Menţionăm că încă la 24 noiembrie 2014 Şcoala Naţională de Grefieri din România a lansat un curs de instruire la distanţă – “Limba română. Elemente de gramatică. Dificultăţi, ezitări, confuzii”, la care, prin intermediul INJ, au avut posibilitatea să participe şi grefieri din Republica Moldova. Iar începutul colaborării între aceste instituţii poate fi considerat la 28 noiembrie 2014, când reprezentanţi ai Institutului Naţional al Justiţiei, invitaţi de Institutul Naţional al Magistraturii din Bucureşti, au făcut o vizită şi la Şcoala Naţională de Grefieri.
 
Reprezentanţii Institutului Naţional al Justiţiei din Republica Moldova şi cei ai Şcolii Naţionale de Grefieri din România au convenit asupra colaborării în cadrul mai multor activităţi, având în vedere interesul manifestat de către ambele instituţii faţă de sistemele judiciare naţionale, modul de elaborare şi implementare a planurilor de formare iniţială şi continuă, metodologia recrutării şi formării formatorilor. Scopul protocolului semnat constă în stabilirea unui cadru general de cooperare între cele două instituţii în vederea creşterii standardelor de calitate a formării, îmbunătăţirea pregătirii teoretice şi practice a grefierilor, precum şi organizarea unor activităţi comune, inclusiv prin accesarea de proiecte cu finanţare europeană, ceea ce va contribui la ridicarea standardelor calităţii actului de justiţie în ambele ţări.