La Institutul Național al Justiției a avut loc vineri, 4 octombrie 2024, întrevederea dintre Directorul interimar, Adrian Cerbu, și reprezentanții „Parteneriatului European pentru Democrație” – Simion Eslinger și Natalia Hadei. La ședință a participat și Ecaterina Popa, șefă a Direcției instruire și cercetare.
Discuția s-a desfășurat în contextul demarării noului proiect INSPIRED Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, care își propune să consolideze implicarea societății civile în dialogul politic și reformele democratice din Republica Moldova. Inițiativa este coordonată de „Parteneriatul European pentru Democrație” și implementată cu Centrul de Politici și Reforme, Centrul Național de Asistență pentru ONG-urile din Moldova, People in Need, Asociația Europeană pentru Democrație Locală și Democracy Reporting International.
Întrevederea a făcut parte din activitățile de cercetare în faza incipientă a proiectului pentru a-i ajuta pe implementatori să înțeleagă mai bine rolul pe care îl are Institutul Național al Justiției în procesul de comunicare și schimbul de idei între diferiți actori ai societății civile și ai statului.