Reprezentanţii organelor de justiţie din Romania în vizită la INJ

27. 04. 2010

Aflaţi într-o misiune de studiu (schimb de bune practici) la Consiliul Superior al Magistraturii din Moldova, reprezentanţii organelor de justiţie din România au efectuat o vizită de lucru la  Institutul Naţional de Justiţiei.   

 Din delegaţie au făcut parte Florica BEJINARU, Peşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Graţiana Daniela Petronela ISAC, Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Gheorghe GROZA,Preşedintele Curţii de Apel Oradea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Cristian DELIORGA, Membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Corina Alina CORBU, Secretar general al Consiliului Superior al Magistraturii. Delegaţia a fost însoţită de Dumitru VISTERNICEAN, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova.
 
INJ a fost reprezentat de Eugenia FISTICAN, Directorul executiv, Veaceslav DIDÂC, Directorul executiv adjunct, şi Alexandra GHERASIM, şef Secţie abilităţi non-juridice, relaţii cu publicul şi editări.
 
Eugenia FISTICAN a făcut o prezentare detaliată a procesului de formare iniţală a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, a mediatorilor şi a executorilor judecătoreşti, precum şi a strategiei de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor şi a colaboratorilor instanţelor judecătoreşti.S-a menţionat că schimbul de experienţă privind formarea profesională a magistraţilor şi a colaboratorilor aparatelor instanţelor judecătoreşti are drept scop realizarea pe viitor a unor idei şi principii care vor îmbunătăţi activitatea judiciară.
 
Dumitru VISTERNICEAN a expus modul de colaborare între INJ şi CSM, menţionînd coparticiparea, după caz, la coordonarea activităţii INJ, la procesul de instruire în calitate de formator şi la alte evenimente desfăşurate la Instutut. 
 
Florica BEJINARU, Peşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din România, şi-a exprimat convingerea că această întîlnire constituie o premiză pentru stabilirea unor relaţii de durată între reprezentaţii celor două sisteme de justiţie din România şi Republica Moldova şi are certitudinea că se va materializa într-o colaborare pe termen lung.
 
Eugenia FISTICAN, Director executiv al INJ, folosindu-se de ocazie, a ţinut să exprime recunoştinţa pentru susţinerea metodologică de care a beneficiat din partea Institutului Naţional al Magistraturii din România încă de la constituirea INJ în anul 2007 şi disponibilitatea de a conlucra în vederea rezolvării problemelor din domeniu de comun acord.
 
Oaspeţii au vizitat încăperile institutului şi au discutat cu formatorii şi candidaţii la funcţiile de judecător şi de procuror.