La solicitarea Cristinei Pereteatcu, Director executiv al Amnesty Internaţional Moldova, însoţită de Igor Stoica, coordonator de proiect, a avut loc o întrevedere cu doamna Anastasia Pascari, Director executiv al Institutului Naţional al Justiţiei. Discuţiile s-au axat în special pe domeniul identificării unor tangenţe de colaborare, în interesul fortificării eforturilor pentru instruirea audienţilor Institutului.
În particular, s-a convenit asupra desfăşurării unor sesiuni de instruire pe segmentul aprofundării cunoştinţelor judecătorilor privind aplicarea legislaţiei naţionale şi internaţionale ce ţine de non-discriminare.
Sesiunea de instruire se va desfăşura în două etape. La prima etapă vor fi formaţi formatorii, cu concursul unor experţi internaţionali, iar la cea de a doua – instruirea propriu-zisă a unui grup de judecători, avîndu-i în calitate de „profesori” deja pe formatorii naţionali.
Se preconizează ca o atare colaborare sa fie dezvoltată şi mai mult în anul viitor, specificîndu-se din timp domeniile, criteriile, condiţiile care se impun.
La întrevedere au mai participat domnul Veaceslav Didâc, director executiv adjunct, doamnele Eugenia Chistruga, şefa Secţiei formare formatori şi relaţii internaţionale, Ecaterina Popa, şefa Secţiei formare continuă, INJ.