O nouă colaborare

18. 01. 2012

La 18 ianuarie curent, Anastasia Pascari, Directorul executiv al Institutului Național al Justiției, a avut o întrevedere cu reprezentanții Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova Albert Moskowitz, consilier juridic, asistat de Nadejda Lefter, și Ambasadei SUA în Republica Moldova, Sarah Lum, consilier juridic, însoţită de Ludmila Avtutova, asistent al consilierului juridic.

Cu susținerea financiară a Ambasadei SUA în Republica Moldova, Misiunea OIM desfășoară un Proiect în cadrul Centrului de Combatere a Traficului de Persoane care include prezența și asistența unui expert internațional în domeniu. Solicitarea de a colabora în vederea organizării unui curs de instruire pentru judecători și procurori pe această temă a fost pe deplin acceptată de INJ.

În cadrul întrevederii au fost puse în discuție aspecte de coordonare a acestei activități conform Planului de instruire continuă a INJ pentru anul 2012. Primul curs de instruire în acest domeniu, „Calificarea infracţiunii,  particularităţile urmăririi penale şi judecării cauzelor de infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii personae”, va avea loc la 9 februarie curent,  în calitate de participanți fiind desemnați procurori din diferite regiuni ale țării care au sau au avut în gestiune cazuri de trafic de persoane, sau procurori desemnați pentru asemenea cazuri.

Organizarea acestui curs este coordonată și cu Secția pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane din cadrul Procuraturii Generale.

Este binevenită organizarea unor asemenea seminare și pentru judecători, a menționat doamna Anastasia Pascari afirmînd că în cadrul cursului participanții vor studia nu doar metodologia investigării unor asemenea cazuri, dar și calificarea acestora, tematică ce ține și de activitatea judecătorului.

Subiectele incluse în agendă se vor axa pe probleme de încadrare juridică a faptelor de exploatare sexuală, proxenitism și muncă forțată, precum și pe aspectele de contracarare a influențării victimei de către traficant în scopul schimbării depozițiilor pentru minimalizarea riscului de renunțare din partea victimei la colaborarea cu justiția.

INJ își propune pentru anul 2012 de a face o evaluare nu numai a formatorilor, dar și a participanților la seminar. Elaborarea unor teste de evaluare vine să completeze criteriul pe care pune accentul reforma. În calitate de formator în cadrul acestui curs, domnul Albert Moskowitz și-a exprimat disponibilitatea de a susține Institutul și pe această cale prin elaborarea unor teste în acest sens, precum și de elaborare a materialelor necesare participanților.