Realizarea activităților comune în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), a fost scopul întrevederii Directoarei interimare a INJ, Ecaterina Popa, cu managera de proiect, Janine Baudach, și consilierii în domeniul anticorupție și a politicilor de integritate – Olga Crivoliubic și Victor Bufteac. Evenimentul a avut loc la Institutul Național al Justiției, în după-amiaza zilei de marți, 25 iulie 2023. Din partea INJ, la ședință au mai participat Cezara-Elena Polisca, șefă a Secției didactico-metodică și formare formatori, Ion Bocan, șef al Secției instruire continuă, și Armen Oganesean, procuror, formator INJ.
Principalele teme discutate în timpul întâlnirii s-au referit la consolidarea capacităților instituționale privind investigarea cazurilor de corupție mică și sistemică și trasarea unor planuri de acțiuni comune pe segmentul instruirilor în acest domeniu. Astfel, în funcție de modificările legislative, activitățile propuse vor include, inter alia, evaluarea programelor de formare și modificarea lor în corespundere cu cerințele prezentului; dezvoltarea unui sistem de formare continuă pentru polițiști și procurorii din oficiile teritoriale; pilotarea unei serii de training-uri în trei regiuni (Nord, Centru, Sud) cu experții proiectului; formarea formatorilor care să livreze instruiri pe baza noilor programe; cursuri de instruire pentru competențe soft (management și conducere) pentru șefii procuraturilor teritoriale și ai inspectoratelor regionale de poliție etc
Proiectul „Consolidarea statului de drept și a mecanismelor anticorupție în Republica Moldova” urmărește susținerea Guvernului Republicii Moldova în definirea mandatului și competențelor instituțiilor de aplicare a legii și de urmărire penală pentru a lupta împotriva corupției la toate nivelurile, fiind implementat de GIZ cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Ministerului Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.