În zilele de 25, 26 și 27 octombrie 2022, delegații Institutului Național al Justiției – Vladimir Palamarciuc, formator INJ, avocat, și Victor Sandu, judecător la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, au fost instruiți în domeniul englezei juridice în cadrul unui seminar organizat de Institutul Național al Magistraturii din România.
Sesiunile de formare au fost centrate pe aspecte de drept civil în vederea dezvoltării competențelor de comunicare, a aprofundării și a completării cunoștințelor lingvistice ce țin de activitatea practică a magistraților, specifice cooperării judiciare în materie civilă. Participanții au fost inițiați în engleza juridică din documentele europene, în special din regulamentele privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și de răspundere părintească, precum și privind răpirea internațională a copiilor.
În perioada 15-17 noiembrie 2022, alți reprezentanți ai INJ vor beneficia de seminarul privind engleza juridică, dar care va viza noțiuni de drept penal.
Participarea delegaților INJ la formările respective are loc datorită proiectului „Consolidarea sistemului de justiție prin organizarea unor misiuni de transfer de expertiză adresate judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova” implementat de Institutul Național al Magistraturii din România în cooperare cu Institutul Național al Justiției din Republica Moldova, cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare (RoAid), sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe din România. Direcțiile de cooperare ale proiectului se referă la implicarea formatorilor, judecătorilor și procurorilor din Republica Moldova în activitățile de dezvoltare profesională organizate de INM, vizite de studiu la instituțiile din cadrul sistemului judiciar român, precum și invitarea în calitate de experți a formatorilor INM la instruirile destinate magistraților moldoveni.