Directoarea interimară a Institutului Național al Justiției, Ecaterina Popa, l-a primit în vizită, joi, 24 martie 2022, pe magistratul de legătură din cadrul Ambasadei Republicii Franceze la București cu competențe pentru Republica Moldova și România, Pierre de Monte. La întrevedere a mai participat Cezara-Elena Polisca, consiliera Directoarei INJ, șefa Secției didactico-metodică și formare formatori.
Subiectele discuțiilor au vizat cooperarea în domeniul instruirilor pentru reprezentanții sistemului juridic din Republica Moldova. În context, Ecaterina Popa a menționat că activitățile de formare judiciară, precum și e-cursurile, prin intermediul Programului HELP al Consiliului Europei, Rețelei Europene de Formare Judiciară (EJTN), Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri din România, au un impact pozitiv pentru dezvoltarea profesională a beneficiarilor INJ. La rândul său, Pierre de Monte și-a exprimat disponibilitatea de a sprijini Institutul Național al Justiției în procesul de instruire a viitorilor judecători și procurori, astfel încât unii audienți să poată desfășura stagii sau vizite de studiu la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În cadrul dialogului au fost abordate și teme ce țin de organizarea unor programe de formare atât în materia motivării juridice sub aspect comparat moldo-francez, cât și în domeniul managementului și leadership pentru judecătorii și procurorii din Republica Moldova.
La finalul discuțiilor, părțile au convenit asupra intensificării cooperării pe segmentul instruirilor, precum și desfășurarea unor acțiuni interconectate cu școlile de magistratură din Europa.