Audienții Institutului Național al Justiției, candidați la funcția de procuror, au participat la lecția publică „Autoadministrarea procurorilor: viziune, standarde, priorități”, susținută de exponenții Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) – Angela Motuzoc, Președinte, și Inga Furtună, membru.
Evenimentul, desfășurat miercuri, 24 februarie 2021, a urmărit scopul de a-i familiariza pe procurorii în devenire cu modul de funcționare a sistemului Procuraturii, în special a Consiliului Superior al Procurorilor și a colegiilor din subordinea acestuia. Totodată, au fost abordate subiecte ce țin de procedurile aferente participării la concursul pentru numire în funcție, principiile morale și de conduită care stabilesc responsabilitățile unui procuror în apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În cadrul lecției publice s-a mai discutat despre activitatea și responsabilitățile Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, inclusiv despre ghidul elaborat la inițiativa CSP – un instrument practic pentru profesioniștii din domeniul juridic care conține sinteza celor mai reprezentative recomandări privind aspectele fundamentale ce vizează statutul și rolul procurorilor în societate.