Ieri, 16 noiembrie, reprezentanții Ambasadei SUA în Republica Moldova, Timothy P. Buckley, Director al Secției justiție penală și aplicarea legii, Kevin Lanigan, consilier senior în sectorul justiției, și Radu Foltea, consultant juridic național, s-au întâlnit cu audienții Institutului Național al Justiției.
În timpul discuțiilor, viitorii judecători și procurori și-au împărtășit experiența obținută în cadrul admiterii la INJ, în mod special privind modalitățile electronice de susținere a testului psihologic eliminatoriu și a testului de specialitate, inclusiv impactul optimizării procesului de desfășurare a examenelor de admitere și măsura în care a sporit nivelul de transparență și asigurarea egalității concurenților la admiterea din ultimii doi ani. Reprezentanții Ambasadei SUA au mai fost interesați de programul de instruire a candidaților la funcțiile de judecători și de procurori, precum și de diferențele constatate în procesul de predare la facultățile de drept și la Institutul Național al Justiției.
Ulterior, oficialii americani, însoțiți de Diana Scobioală, Directorul INJ, au vizitat sălile aflate în reparație. Reconstrucția clădirii și dezvoltarea infrastructurii Institutului a demarat în această toamnă, fiind determinate de creșterea capacităților instituționale și sporirea calității procesului de instruire, inclusiv prin amenajarea sălilor dotate pentru simularea proceselor de judecată.
Reformele întreprinse în cadrul Institutului Național al Justiției sunt posibile grație suportului substanțial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.