Ziua ușilor deschise pentru minoritatea găgăuză

05. 04. 2017

Institutul Național al Justiției a organizat astăzi, 5 aprilie, Ziua ușilor deschise pentru reprezentanții minorității găgăuze – studenți ai facultății de drept de la Universitatea de Stat din Comrat și elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” din Ceadâr-Lunga.

Evenimentul a urmărit scopul de a-i informa pe participanți despre activitatea, rolul și locul Institutului în sistemul de justiție al Republicii Moldova, dar și de a-i încuraja pe tinerii găgăuzi să participe la concursul de admitere la cursurile de formare inițială, după absolvirea  cărora vor putea candida la funcții de judecător și de procuror.

Cu această ocazie, directorul și directorul adjunct al INJ, Diana Scobioală și Svetlana Novac, au făcut o prezentare a instituției, a procesului de formare iniţială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror și a transformărilor care au loc în acest domeniu. Totuși, accentul a fost pus pe procedura și condițiile admiterii la INJ, inclusiv pe faptul că la studii pentru funcția de judecător pot depune actele doar absolvenții facultăților de drept care au minimum doi ani de lucru în funcții juridice, iar la studii pentru funcția de procuror, conform noii legi cu privire la procuratură, doar absolvenții facultății de drept care au finalizat și studii de masterat în drept.

Printre invitații care au vorbit în fața vizitatorilor și i-au îndemnat să-și continue studiile la INJ s-au numărat Alexandru Cocârță, manager de proiect, PNUD Moldova, precum și persoane notorii de origine găgăuză implicate în activitatea sistemului de drept: Gheorghe Leiciu, deputat în Adunarea populară a Găgăuziei, Ruslan Caraivan, procuror al UTA Găgăuzia, și Igor Ianac, decan al facultății de drept de la Universitatea de Stat din Comrat.

Punctul culminant al zilei a fost programul cultural găgăuz oferit de elevii Liceului Teoretic „Orizont” din Ceadâr-Lunga, care a însumat versuri, dansuri populare și cântece interpretate în limba găgăuză. Ulterior, invitații, ghidați de Diana Scobioală și Svetlana Novac, au avut parte de o excursie prin sălile Institutului.

Acțiunea respectivă este una dintre reacțiile la solicitarea adresată Institutului în 2016 de către Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității UTA Găgăuzia privind oferirea minorității găgăuze a unei cote de formare inițială: cinci locuri – pentru candidați la funcția de judecător și cinci locuri – pentru candidați la funcția de procuror.

Evenimentul a fost realizat cu suportul proiectului „Consolidarea capacităților tehnice ale instituțiilor naționale privind promovarea și protecția drepturilor omului”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare în Moldova cu susținerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei.