Femei directoare

Femei conducătoare a instituțiilor găzduite de clădirea din str. Serghei Lazo 1

 

 
 
Nadejda TERLEȚKI. A făcut pedagogie cu multă dăruire şi sacrificiu. Între anii 1917-1925 a fost directoare a Școlii primare nr. 5 din Chişinău (cu sediul în actuala casă de pe str. Serghei Lazo, 1) şi multe generaţii de copii au trecut prin mâna ei, luminaţi fiind de harul pedagogic şi de cultura sufletească excepţională. A participat la congresele învăţătorilor din Rusia, unde s-a afirmat plenar prin darul oratoric şi printr-un talent publicistic viguros.

 

 

 

Alexandra REMENCU. A fost profesoară, şefă de grădiniţă (nr. 17) în Chişinău. În 1929, la propunerea Floricăi Niţă, este numită directoare la Orfelinatul (ulterior – Casa Copilului) din Chişinău. Casa Copilului devenit, în 1940, un orfelinat-model pentru întreaga ţară, vizitat de o comisie specială a Ligii Naţiunilor (1938). Conducătorul comisiei, Montessori, a propus ca experienţa acestui orfelinat să fie prezentată la un congres special, care a avut loc la Roma (1938). Tezele raportului, prezentate la congres de Alexandra Remencu, au fost incluse în etapa finală, ca recomandări. A fost invitată în acelaşi an la Vatican, unde a fost primită de Papa Pius al XI-lea.

 

 


Eugenia FISTICAN. Prin Hotărârea Consiliului INJ nr.1/3 din 17 octombrie 2006 în funcţia de director executiv al INJ a fost numită, în bază de concurs, pentru o perioadă de 5 ani, Eugenia FISTICAN, care, prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, a fost detaşată din funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie. Pentru merite deosebite în activitatea de magistrat, în 2008 i s-a conferit distincţia de stat Medalia Meritul Civic, iar în 2015 - titlul onorific „Veteran al sistemului judiciar”.

 

 

 

Anastasia PASCARI (1947–2014). Prin Hotărârea Consiliului INJ nr.16/4 din 6 decembrie 2010, Anastasia PASCARI, judecător detașat de la Curtea Supremă de Justiție, a fost numită, prin concurs, în funcția de director executiv al INJ, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 3 ianuarie 2011. Pentru merite deosebite în activitatea de magistrat, i s-au conferit distincţiile de stat Ordinul Gloria Muncii şi Medalia Meritul Civic, a deţinut titlurile onorifice „Decan al autorităţii judecătoreşti”, „Veteran al sistemului judiciar” ş.a.

 

 

 

Diana SCOBIOALĂ, profesor universitar, doctor habilitat în drept internațional, autor și co-autor a peste 80 de publicații științifice și metodico-didactice. Numită prin concurs de Consiliul INJ, a deținut două mandate de director al INJ (februarie 2015-februarie 2020; martie 2020-noiembrie 2021, incomplet). În septembrie 2021, Diana Scobioală a fost aleasă de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei ca judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova.

 

 

 

 

 

Ecaterina POPA. Conform Hotărârii Consiliului INJ nr. 16/8 din 26 noiembrie 2021, interimatul funcției de Director INJ este exercitat de Ecaterina POPA, șefa Direcției instruire și cercetare din cadrul INJ, începând cu data de 1 decembrie 2021 până la suplinirea funcției vacante.