INJ propune o concepţie reformată de formare iniţială

29. 11. 2013
Miercuri, 27 noiembrie, Institutul Naţional al Justiţiei a organizat, în cadrul unei mese rotunde, discuţii pe marginea noului proiect de concepţie a formării iniţiale a candidaţilor la funcţiile de judecător şi procuror, precum şi a altor profesionişti din sectorul justiţiei. La discuţii au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii din sectorul justiţiei, cărora INJ le-a transmis în prealabil spre analiză proiectul noii concepţii.
 
Cei prezenţi la discuţii au fost salutaţi de dna Anastasia Pascari, Directorul executiv al Institutului Naţional al Justiţiei, şi Frederick G. Yager, Director ROLISP/USAID, organizaţie cu ajutorul căreia a fost posibilă crearea noii concepţii.
 
În cuvântul său, dna Pascari a mulţumit reprezentanţilor ROLISP pentru reacţia pozitivă de care au dat dovadă la solicitarea de a pune la dispoziţia INJ un consultant naţional şi unul internaţional, necesari la crearea noii concepţii în contextul implementării Strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016, care prevede ridicarea profesionalismului persoanelor implicate în efectuarea justiţiei, inclusiv prin îmbunătăţirea condiţiilor de studii şi modernizarea procesului de formare iniţială, cu extinderea rolului Institutului Naţional al Justiţiei în domeniul formării viitorilor profesionişti din sectorul justiţiei.
 
Experţii contactaţi de ROLISP au fost Liliana Rotaru, doctor, conferenţiar, şefa Secţiei managementul calităţii, dezvoltare curriculară şi evaluare de la Universitatea de Stat din Moldova, şi Diana Ungureanu, doctor în drept, formator la Institutul Naţional al Magistraturii din România.
 
Proiectul Concepţiei a fost prezentat de către Olga Pisarenco, consilier al Directorului executiv al Institutului Naţional al Justiţiei. Dumneaei a făcut explicaţii asupra scopului şi obiectivelor Concepţiei, menţionând că aceasta urmăreşte modificarea legislaţiei în domeniu şi eficientizarea formării iniţiale a profesioniştilor, care să asigure justiţiei naţionale independenţă, transparenţă, eficienţă, accesibilitate şi responsabilitate faţă de societate, să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii, respectarea drepturilor omului şi să contribuie la consolidarea încrederii societăţii în actul de justiţie.
 
Din cele prezentate s-a văzut că de data aceasta a fost lărgit considerabil cercul beneficiarilor noii concepţii. Pe lângă candidaţii la funcţii de judecător şi de procuror, de instruire iniţială vor beneficia grefierii, asistenţii judiciari, şefii secretariatelor instanţelor judecătoreşti, consilierii de probaţiune, notarii stagiari, avocaţii stagiari, mediatorii stagiari, executorii judecătoreşti stagiari etc.
 
Discuţiile pe marginea Concepţiei au fost declanşate de către reprezentantul Consiliului Superior al Procurorilor şi al Procuraturii Generale, Valentin Covali, şi cel al Uniunii Notarilor, Maria Mardari. Şi-au expus opiniile şi au făcut propuneri de completare a Concepţiei Constantin Bragoi, Preşedintele Departamentului de Administrare Judecătorească, Eduard Ababei, vicepreşedinte al Curţii de Apel Bălţi, Iurie Perevoznic, şef de secţie la Procuratura Generală ş.a.
 
Concepţia de formare iniţială a candidaţilor la funcţiile de judecător şi de procuror, precum şi a altor profesionişti din sectorul justiţiei va fi pusă în discuţie şi la o apropiată şedinţă a donatorilor INJ, după care, cu redactările de rigoare, va fi propusă spre aprobare Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei.