Metodologia de formare activ-participativă

09. 12. 2014

Un nou grup de formatori ai Institutului Național al Justiției au fost instruiți în domeniul utilizării metodologiei de formare activ-participativă în zilele de 4 și 5 decembrie.

Cursul de formare a formatorilor se înscrie în ciclul de seminare inițiate în parteneriat cu USAID ROLISP în contextul Strategiei de dezvoltare și consolidare a capacităților instituționale, manageriale și didactico-științifice ale Institutului Național al Justiției în anii 2012-2016, care prevedere dezvoltarea aptitudinilor profesionale ale formatorilor INJ.

 În debutul cursului, Valeria Șterbeț, șefa Secției didactico-metodică și cercetări, formator INJ,a prezentat agenda de lucru și au fost abordate obiectivele de formare.
 
După testarea preliminară a cunoștințelor participanților, au fost realizate sesiuni de intercunoaștere cu tratarea tehnicilor de înlăturare a barierelor de comunicare, cum ar fi tehnica blazonului, tehnica parcării etc.
 
Alte subiecte puse în discuție în prima parte a zilei au fost Algoritmul de realizare a unei prezentări de succes și Educația adulților. Accentul a fost pus pe principiile de educare a adulților, stilurile de învățare și relevanța în procesul de formare.
 
Despre metodele de educare a adulților, tipurile de interacțiuni, reguli de elaborare a fișei de lucru, prezentarea power point, tehnici interactive de lucru, materiale de instruire și regulile oferirii unui feedback constructiv au relatat Ludmila Ouș, judecător la Curtea de Apel Chișinău, formator INJ, și Olga Pisarenco, consilierul Directorului INJ, formator INJ.
 
În cea de-a doua zi de lucru, participanții au pregătit secvențe de formare pe o temă la libera alegere. În prezentarea acestora s-a atras atenția la utilizarea metodelor activ-participative de către grupuri, observarea și analiza lor din perspectiva rolului de formator și al celui de participant. Formatorii care au monitorizat activitatea practică au fost Olga Pisarenco și Veronica Mocanu, lector universitar la USM, formator INJ.
 
Despre proiectarea activităților de formare – tehnica formulării obiectivelor de formare, corelarea obiectivelor cu metodele de formare, agenda de formare și planul sesiunii de formare – a vorbit Viorica Verdeș, șefa Direcției metodologie, asistență și evaluarea calității la Curtea de Conturi a RM, formator INJ.
 
La capitolul evaluarea activităților de formare s-a inclus Valeria Șterbeț. Dumneaei a specificat tipurile de instrumente în materie de evaluare a activităților de formare și modalități de evaluare.
 

În finalul cursului, participanții au avut parte de testarea cunoștințelor, iar formatorii s-au arătat satisfăcuți de rezultatele formării. Formatori instruiți au manifestat interes de a se încadra nemijlocit în activitatea propriu-zisă. Au realizat prezentări și un feedback constructiv în procesul formativ al acestora.