Curs de formare continuă în domeniul dreptului concurenţei

05. 03. 2014
Judecătorii specializaţi în litigii comerciale au fost invitaţi să participe la seminarul „Dreptul concurenţei”, care s-a desfăşurat la Institutul Naţional al Justiţiei în zilele de 4 şi 5 martie curent.
 
Cursul face parte din Programul de Restructurare şi Recalificare a Judecătoriilor Comerciale şi este implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în colaborare cu INJ, Wolf Theiss şi ACI Partners, finanţat de BERD cu sprijinul generos al guvernului Cehiei.
 
La începutul trainingului a vorbit Viorica Cărare, preşedinta Consiliului Concurenţei din R. Moldova, care a subliniat faptul că Acordul de Asociere UE-Republica Moldova, pe lângă reforma în justiţie, mai presupune implementarea corectă a legislaţiei concurenţei şi ajutorului de stat – un domeniu nou, necunoscut până acum –, iar unul dintre obiectivele seminarului este oferirea informaţiilor care vor fi utile în practica judecătorilor la examinarea cauzelor din domeniul respectiv.
 
În calitate de formatori au evoluat Pavel Urban de la Baroul de avocaţi din Cehia, Nicolae Craiu, judecător la Curtea de Apel Chişinău, Valentina Novac, şefa Direcţiei Anticartel din cadrul Consiliului Concurenţei, şi Carolina Pârcălab, avocat la BAA ACI Partners.
 
Timp de două zile, au fost discutate atât aspectele teoretice ale dreptului concurenţei, cât şi cele practice privind reglementările de concurenţă din perspectiva Republicii Moldova şi a Uniunii Europene. De asemenea, a fost pus accentul pe normele juridice speciale împotriva restricţionării concurenţei, inclusiv regulile cu privire la carteluri, abuzul de poziţie dominantă, controlul concentrărilor economice. O atenţie aparte a fost acordată executării legii concurenţei de către instanţele naţionale şi problemelor cu care acestea se confruntă la examinarea litigiilor de concurenţă, în special – cele ce ţin de evaluarea prejudiciului.
 
În următoarele zile, alţi 30 de judecători din republică vor audia cursul respectiv.