Noul director regional ABA ROLI în vizită la Institutul Naţional al Justiţiei

21. 02. 2014
Azi, la Institutul Naţional al Justiţiei s-a aflat într-o vizită de curtuazie Roland Wolfson, noul Director regional al Asociaţiei Avocaţilor Americani Iniţiativa Juridică pentru Europa Centrală şi Eurasia (ABA ROLI). Oficiul regional ABA ROLI se află la Chişinău, iar activitatea sa mai include susţinerea reformei juridice în Ucraina şi Armenia.
 
Până în prezent, dl Roland Wolfson a fost director ABA ROLI în Georgia timp de 4,5 ani. Cariera sa profesională include mai mulţi ani de avocatură în asistenţa juridică garantă de stat. O perioadă a lucrat şi ca procuror regional în SUA.
 
În cadrul întâlnii la care au participat Veaslav Didâc, Director  executiv adjunct, Mariana Pitic, şefa Direcţiei instruire şi cercetare, dar şi şefii secţiilor INJ, s-a dicutat despre seminarele de instruire continuă programate de INJ cu susţinerea ABA ROLI în prima jumătate a anului curent. Dintre acestea, le menţionăm pe acele care urmează să fie desfăşurate în viitorul apropiat pentru judecători şi procurori: „Activitatea specială de investigaţie în cazurile de corupţie” (27-28 februarie), „Investigarea şi examinarea cauzelor de corupţie şi a celor conexe” (27-28 martie) şi „Uniformizarea practicii judiciare privind infracţiunile de corupţie la aplicarea şi stabilirea pedepselor” (16 mai).