La o aniversare

05. 01. 2014
La vârsta împlinirilor
 
A 60-a aniversare e ca un fruct în pârguire care se înscrie în perioada plină de idei și experiențe, venind să sublinieze firea omului înțelept. Persoana, căreia i s-au destăinuit zeci de inimi şi suflete, meşterul şi psihologul „determinării stărilor sufleteşti”, cu cele mai iscusite formule de intervievare, atinge astăzi frumoasa vârstă a împlinirilor spirituale.
 
Gheorghe Budeanu este jurnalistul care printr-o simplă discuţie creionează portrete, schițe, destine, practicând o ziaristică echilibrată. Publicist de excepţie, a activat la ziarele „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”, „Țara”, „Flux” şi „Timpul”. Și-a  exprimat ataşamentul faţă de tematica războiului, „strigându-și”, prin reportaje, durerea sa și a întregului neam  – „Transnistria în flăcări”, distins cu Premiul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.
 
Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, desemnat de săptămânalul „Literatura şi arta” jurnalist al anilor 1986 și 1987, a realizat culegeri de mărgăritare prelucrate şi şlefuite pe gustul tuturor – „33 la Masa Tăcerii” şi „Portrete pe muchie de secol” –, interviuri de mare valoare pentru întregi generaţii.  Autorul posedă arta de comunicare cu cele mai distinse personalități din diverse domenii – primul Preşedinte al Republicii Moldova Mircea Snegur, ex-ministru al apărării, generalul Ion Costaş, regretaţii mari scriitori Nicolai Costenco, Aureliu Busuioc, Grigore Vieru, Gheorghe Vodă, interpreţii Tamara Ciobanu, Nicolae Sulac, artiştii plastici Glebus Sainciuc, Isai Cârmu, cineastul Emil Loteanu ş.a. Iar prin micromonografia „Vai, sărmana turturică...”, Gheorghe Budeanu, printre primii, a relevat destinul tragic al talentatei Maria Drăgan, plecată dintre noi prematur.
 
În prezent, în calitatea sa de şef al Secţiei abilităţi non-juridice, relaţii cu publicul şi editări la Institutul Național al Justiției (INJ) și de redactor-şef la „Revista INJ”, promovează cu succes activitatea organizației şi contribuie la consolidarea imaginii Institutului. Astfel, diapazonul interviurilor şi al preocupărilor Domniei sale, s-a extins considerabil şi în sfera justiţiei.
 
Cu prilejul acestei frumoase aniversări, în numele colectivului Institutului Naţional al Justiţiei, Vă aduc alese urări de bine și noroc. Cu toţii aplaudăm realizările Dumneavoastră şi suntem siguri că, privind în urmă, trăiţi sentimente de satisfacţie. Să aveţi o viață lungă cu zile senine și noi realizări!
 
Sănătatea noului și la anul cu sănătate!
 
 
Anastasia Pascari,
Director executiv al Institutului Naţional al Justiţiei