INJ la cea de-a treia sesiune a Comisiei Interguvernamentale România-Republica Moldova pentru Integrare Europeană

06. 03. 2015
Miercuri, 4 martie, un grup de oficialităţi, în frunte cu ministrul de externe Natalia Gherman, s-a deplasat la Bucureşti pentru a participa la cea de-a treia sesiune a Comisiei Interguvernamentale România-Republica Moldova pentru Integrare Europeană. Din grupul moldovenesc a făcut parte şi Diana Scobioală, Director executiv al Institutului Național al Justiției.
 
După prima parte a sesiunii, reprezentanţii instituţiilor de linie din Republica Moldova s-au deplasat, pe domenii, la sediile instituţiilor din România. Diana Scobioală şi Mariana Pitic au mers la Institutul Naţional al Magistraturii, cu care Institutul Naţional al Justiţiei din Republica Moldova are semnat un Protocol de colaborare.
 
După vizitele oficiale la instituţiile din România, a avut loc sesiunea de închidere a Comisiei Interguvernamentale România-Republica Moldova pentru Integrare Europeană în cadrul căreia grupurile de lucru sectoriale au prezentat priorităţile de cooperare pentru anul 2015. În final, concluzii asupra evenimentului au prezentat Natalia Gherman şi Bogdan Aurescu, miniştri ai afacerilor externe din Republica Moldova şi, respectiv, din Româna.