05. 03. 2015
Pe 4 martie curent, Institutul Naţional al Justiţiei, în cooperare cu Centrul pentru Soluţionarea Eficientă a Litigiilor (CEDR), cu suportul financiar al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a organizat un curs cu genericul „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor instanţelor judecătoreşti străine şi a hotărârilor arbitrale străine”.
Seminarul a debutat prin alocuţiuni rostite de către Dumitru Visternicean, membru al Consiliul Superior al Magistraturii, formator INJ, şi Howell Rawse, coordonator de proiect în domeniul medierii, CEDR. Ei au punctat importanţa arbitrajului – în special în economiile emergente –, care dă posibilitate cetăţenilor să acceseze şi alte forme de soluţionare a litigiilor. În calitate de experţi au mai fost invitaţi Jeffrey G.Benz, procuror, membru al Institutului de arbitri, membru al Colegiului de arbitri comerciali, mediator acreditat, CEDR, şi Roman Talmaci, preşedinte al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, formatori INJ. Aceştia au avut ca participanţi la seminar atât judecători şi procurori, cât şi executori judecătoreşti.
Pe parcursul mai multor ani de la instituirea arbitrajului în Republica Moldova, legislaţia naţională a fost modificată, iar ţara noastră a aderat la mai multe convenţii internaţionale şi tratate bilaterale, ceea ce i-a făcut pe formatori să se refere şi la cadrul normativ internaţional, nu numai la cel naţional.
La cursul de formare continuă au fost abordate subiecte legate de procedura în procesele cu element de extranietate (recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine şi arbitrale în Moldova, procedura de examinare a cererii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine în conformitate cu legislaţia din Moldova); procedura de contestare a hotărârilor arbitrale străine (cerinţe cu privire la hotărârile arbitrale – cadrul internaţional şi naţional, depunerea cererii de contestare a hotărârii arbitrale, procedura de examinare a cererii de contestare a hotărârii arbitrale, temeiurile pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale, emiterea încheierii judecătoreşti cu privire la contestarea hotărârii arbitrale etc.); procedura de eliberare a titlului de executare silită a hotărârilor arbitrale străine (modul şi ordinea de înaintare în instanţa de judecată a cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine, procedura de examinare a cererii de recunoaştere a hotărârii arbitrale străine, refuzul de a recunoaşte hotărârile arbitrale străine şi de a le executa, încuviinţarea executării silite a hotărârii arbitrale străine şi eliberarea titlului de executare silită a hotărârii arbitrale străine); particularităţile procedurii de executare (cadrul legal aplicabil la executarea hotărârilor judecătoreşti şi străine, regimul legal aplicabil creditorilor cetăţeni străini/apatrizi sau organizaţiilor străine şi instituţia reprezentării la executarea hotărârilor judecătoreşti străine, specificul organizării şi desfăşurării licitaţiei, transmiterea bunului în contul achitării creanţei către creditorul cetăţean străin/apatrid sau organizaţia străină, transferul sumelor rezultate din cadrul procedurii silite la contul cetăţeanului străin/apatrid sau organizaţiei străine, suportarea cheltuielilor de executare în cadrul procedurii de executare a hotărârii judecătoreşti străine).
La final, participanţilor le-au fost înmânate certificate care atestă instruirea în domeniul dat.