Institutul Naţional al Justiţiei are un nou director

31. 01. 2015
Ieri, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Institutului Naţional al Justiţiei, a avut loc şi alegerea, prin vot secret, a noului director al INJ – funcţie rămasă vacantă din septembrie 2014, în urma decesului Anastasiei Pascari. La alegeri au participat 12 din cei 13 membri ai Consiliului, lipsă fiind doar Sabina Cerbu, viceministru al justiţiei.
 
Menţionăm că în şedinţa din 15 decembrie 2014, Consiliul a luat cunoştinţă cu dosarele prezentate pentru a candida la suplinirea funcţiei de director executiv al INJ şi a admis trei pretendenţi:
 
1. Eugen Rusu, consultant în Secţia didactico-metodică şi cercetări, Direcţia instruire şi cercetare a INJ, formator INJ, ex-deputat şi preşedinte al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi al Parlamentului RM, ex-adjunct al Procurorului General;
 
2. Diana Scobioală, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar la Academia de Administrare de pe lângă Guvern, membru ales al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor al CSM, formator INJ, coordonator naţional al Programului HELP al Consiliului Europei;
 
3. Valeriu Kuciuk, cercetător ştiinţific superior la Centrul de cercetări strategice al Institutului de Crcetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
 
După deschiderea urnei de votare, Sergiu Băieşu a prezentat procesul-verbal al Comisiei de numărare a voturilor. S-a constatat că minimul necesar pentru a accede în funcţia de director al INJ l-a obţinut Diana Scobioală – şapte voturi. Dumneaei urmează să-şi înceapă activitatea în funcţie de director al Institutului Naţional al Justiţiei la 9 februarie 2015.