Conferinţă internaţională ştiinţifico-practică: „Rolul instanţelor judecătoreşti în procesul electoral din Republica Moldova”

30. 10. 2013
Filiala din Chişinău a Institutului internaţional pentru monitorizarea dezvoltării democraţiei, parlamentarismului şi respectării drepturilor electorale ale cetăţenilor statelor-membre ale Adunării Interparlamentare CSI (IIMDD AIP CSI), împreună cu Comisia Electorală Centrală (CEC), Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Institutul Naţional al Justiţiei, a organizat, pe data de 29 octombrie, conferinţa internaţională ştiinţifico-practică privind rolul instanţelor judecătoreşti în procesul electoral din Republica Moldova.
 
La eveniment au participat reprezentanţi ai Curţii Constituţionale, Consiliului Superior al Magistraturii, Curţii Supreme de Justiţie şi ai Procuraturii Generale, precum şi experţi ai IIMDD AIP CSI din Federaţia Rusă.
 
Audienţa a fost salutată de către Eugeniu Ştirbu, director al Filialei Chişinău a IIMDD AIP CSI, Alexandru Stoianoglo, preşedintele Comisiei parlamentare pentru securitatea naţională, apărare şi ordine publică, Ştefan Urîtu, vicepreşedinte al CEC a Republicii Moldova, Anastasia Pascari, director executiv al INJ, Valeriu Cuşnir, director al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. Dumnealor au evidenţiat faptul că anume în cadrul procesului electoral se realizează unul din drepturile fundamentale ale omului – dreptul de a alege şi de a fi ales. Mai mult ca atât, anume în cadrul scrutinului se manifestă voinţa poporului, care constituie baza puterii de stat. Astfel, cadrul legislativ trebuie să fie unul favorabil pentru manifestarea acestei voinţe, iar rolul instanţelor judecătoreşti în procesul dat, deşi unul pasiv, e foarte important, deoarece ele determină încheierea paşnică a transmiterii puterii.
 
Conferinţa a inclus prezentarea a cinci rapoarte cu privire la studiile efectuate de colaboratorii IIMDD AIP CSI („Rolul instanţelor judecătoreşti în procesul electoral din Republica Moldova”, raportor – Eugeniu Ştirbu), ai Comisiei Electorale Centrale („Locul şi rolul concurenţilor electorali, ale organelor electorale şi ale instanţelor judecătoreşti în asigurarea alegerilor libere şi corecte în Republica Moldova”, raportor – Ştefan Urîtu), ai Curţii Supreme de Justiţie („Procesele de examinare a litigiilor electorale în cadrul CSJ a R. M.”, raportor – Svetlana Novac, judecător al CSJ), precum şi ai cercetătorilor din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM din R.M. („Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie electorală: abordări ştiinţifico-practice”, raportor – Marcel Cuşmir, „Rolul justiţiei Republicii Moldova în asigurarea drepturilor electorale ale cetăţenilor pe dimensiunea financiară”, raportor – Andrei Guştiuc).
 
În cadrul conferinţei discuţiile s-au axat şi pe subiecte ce ţin de interacţiunea CEC-ului cu instanţele judecătoreşti în procesul electoral, perspective etico-normative şi politologice asupra proceselor electorale, instituţia observatorilor internaţionali în procesul electoral, căile de diminuare a abstenţionismului sociologic în R. Moldova, experienţa activităţii instanţelor judecătoreşti în procesul electoral din statele-membre ale AIP CSI etc.