Interpretarea şi aplicarea Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalităţii

06. 12. 2012

Pe 6 decembrie, Institutul Naţional al Justiţiei, în colaborare cu Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, a organizat un seminar consacrat interpretării şi aplicării Legii nr.121 cu privire la asigurarea egalităţii, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2013. Beneficiarii acestui curs de instruire au fost deopotrivă judecători şi procurori.

Conform legislaţiei internaţionale, discriminarea este orice diferenţă în tratament bazat pe un motiv interzis, care nu are o justificare obiectivă sau rezonabilă. Discriminarea împiedică exercitarea drepturilor într-o situaţie egală, din diverse motive: etnia, originea naţională sau socială, limba, origine, gen, orientare sexuală, vârstă sau dizabilităţi, religie sau credinţă etc.

Apărarea drepturilor omului constituie una din problemele cele mai importante atât pe plan internaţional, cât şi pentru Republica Moldova. Statul nostru, pe parcursul a mai multor ani, şi-a asumat diferite obligaţiuni faţă de organismele internaţionale pentru asigurarea protecţiei drepturilor omului şi pentru neadmiterea discriminării.
 
În cadrul seminarului, dna Anastasia Pascari, Directorul executiv al INJ, a examinat problema discriminării la nivel naţional, punând accentul pe impactul absenţei legii egalităţii asupra procesului de examinare a cazurilor de discriminare.
 
„În legislaţia naţională – Constituţia Republicii Moldova, Codurile penal şi civil, Codurile de procedură penală şi de procedură civilă, Codul muncii etc. – este proclamat dreptul la egalitatea persoanelor, dar nu exista un mecanism de aplicare a principiului nediscriminării. În legătură cu aceasta a fost adoptată Legea cu privire la asigurarea egalităţii”, a menţionat dna A. Pascari. Dumneaei a explicat scopul acestei legi, care constă în prevenirea şi combaterea discriminării, precum şi în asigurarea egalităţii tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova în sferele politică, economică, socială etc. Prevederile acestei legi nu se extind asupra familiei, raporturilor de adopţie, cultelor religioase şi părţilor lor componente.
 
Despre standardele internaţionale cu privire la respectarea principiului egalităţii persoanelor şi neadmiterea discriminării a vorbit dl Claude Cahn, Consilier pentru Drepturile Omului la Oficiul ONU al Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului din Moldova. Dumnealui a conturat tipurile şi formele de discriminare: discriminare directă şi indirectă, discriminare multiplă şi prin asociere, hărţuire şi victimizare, segregare rasială. Consilierul a abordat şi unele aspecte esenţiale ce ţin de judecarea cazurilor de discriminare.
 
Dna Diana Sârcu, doctor în drept, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova, a specificat: „Îmi asum sarcina să vă vorbesc despre Convenţia europeană şi despre jurisprudenţa Curţii Europene. Ceea ce ne-am propus noi astăzi este ceva foarte sumar – o introducere în principiul nediscriminării, deoarece sunt teze de doctor în această materie. Noi vom încerca să acoperim chestiunile cele mai esenţiale şi să facem un gen de contabilitate între legislaţia internă şi normativele internaţionale.”
 
Dumneaei s-a referit la domeniul de aplicare a principiului nediscriminării, limita aplicării principiului în sistemul Convenţiei europene, specificul jurisprudenţei CEDO pe marginea articolului 14, clauza generală de nedescriminare.
 
Pe parcursul seminarului au fost discutate şi cazuri concrete, examinate în instanţele de judecată naţionale şi la Curtea europeană pentru drepturile omului.