Măsurile speciale de investigaţie în cadrul urmăririi penale

15. 03. 2013
Pe 15 martie, la Institutul Naţional al Justiţiei a continuat ciclul de seminare dedicat masurilor speciale de investigaţie în cadrul urmăririi penlale. Cursurile au fost organizate în conformitate cu prevederile Planului de acţiuni pentru implementarea strategiei de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016.
 
Desfăşurarea unor instruiri cu aceasta tematică este prevăzută şi în Foaia de parcurs în vederea implementării recomandărilor misiunilor de evaluare a Uniunii Europene în 2011 privind măsurile speciale de investigaţii în cadrul urmăririi penale în contextul realizării Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize.
 
Scopul instruirii constă în însuşirea de către participanţi a cunoştinţelor în domeniul efectuării activităţii speciale de investigaţie, în obţinerea abilităţilor de interpretare şi aplicare corectă în activitatea profesională a prevederilor Legii cu privire la activitatea specială de investigaţie din 29.03.2012 şi a Secţiunii a 5-a din titlul IV, cap. III al Codului de procedură penală care au fost modificate esenţial.
 
La acest seminar au fost instruiţi procurori din diverse regiuni ale republicii de către experţii naţionali – Veaceslav Didâc, Director executiv adjunct al INJ, Eduard Varzari şi Andrei Balan, procurori la Procuratura Anticorupţie, Maxim Gropa, procuror, şef al Secţiei analiză şi implementare CEDO a Procuraturii Generale, şi Ghenadie Nicolaev, judecător la Curtea Supremă de Justiţie.
 
Formatorii INJ au relatat despre măsurile speciale de investigaţie şi temeiurile pentru efectuarea lor, despre subiecţii care efectuează activitatea specială de investigaţii şi specificul efectuării măsurilor speciale de investigaţie în cadrul activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate.
 

Un alt subiect abordat în cadrul cursului respectiv l-a constituit jurispudenţa CEDO în cazurile care vizează corectitudinea aplicării măsurilor speciale de investigaţie şi instrumentarea cazurilor de criminalitate organizată, precum şi procedura de autorizare şi contestare a măsurilor speciale de investigaţie.